Adrian Szilagyi, singurul român rămas în competiția de spadă individual
Sportivul de la CSM Satu Mare, Adrian Szilagyi, este singurul român care va trage vineri, 23 ianaurie, pe tabloul principal la etapa de Cupă Mondială de spadă seniori masculin individual de la Heidenheim (Germania).
Ceilalți opt spadasini care reprezintă România în cadrul etapei din Germania, au părăsit joi, competiția.
Heidenheim găzduiește în perioada 22-24 ianuarie o nouă etapă de Cupă Mondială la spadă seniori masculin, individual și pe echipe.
România este reprezentată la acest concurs de nouă sportivi, după cum urmează: Adrian Pop, Arkosi Bertalan, Andrei Timoce, Adrian Szilagyi (toți patru de la CSM Satu Mare), Liviu Dragomir, Ionuț Trandafirescu, Alin Sbîrcia, Dorian Pîrvan și Alin Mitrică.
Azi și vineri se trage la proba individuală, iar sâmbătă, 24 ianuarie este programat concursul pe echipe.