Festival Internaţional de Teatru pentru Liceeni „Ioana Cîcu” la Carei Reviewed by CD on . Liceul Teoretic din Carei organizează în perioada 17-19 ianuarie 2014 Ediţia Princeps a Festivalului Internaţional de Teatru pentru Liceeni „Ioana Cîcu”, în sem Liceul Teoretic din Carei organizează în perioada 17-19 ianuarie 2014 Ediţia Princeps a Festivalului Internaţional de Teatru pentru Liceeni „Ioana Cîcu”, în sem Rating: 0
Ești aici: Acasă » Articole Recomandate»Festival Internaţional de Teatru pentru Liceeni „Ioana Cîcu” la Carei

Festival Internaţional de Teatru pentru Liceeni „Ioana Cîcu” la Carei

Festival Internaţional de Teatru pentru Liceeni „Ioana Cîcu” la Carei

Liceul Teoretic din Carei organizează în perioada 17-19 ianuarie 2014 Ediţia Princeps a Festivalului Internaţional de Teatru pentru Liceeni „Ioana Cîcu”, în semn de omagiu pentru cea care a fost un dascăl de valoare al acestei instituţii, contribuind prin activitatea sa didactică la conturarea şi menţinerea unui mediu profesional care îmbină perfect sensibilitatea artistică şi rigoarea demersului didactic.

Prin intermediul activităţilor se urmăreşte cultivarea în rândul elevilor a dorinţei de a participa la manifestări cultural-artistice desfăşurate în şcoală şi în comunitate, dezvoltarea spiritului de echipă şi de cooperare între elevi, precum şi promovarea artei teatrale în vederea lărgirii orizontului cultural al elevilor. Festivalul reprezintă o oportunitate oferită tinerilor careieni de a cunoaşte şi de a se întâlni cu alte trupe de teatru similare lor, din alte oraşe şi ţări. Astfel, au răspuns invitaţiei trupe din Ungaria (Liceul Evanghelic „Székács József”, Orosháza) şi din ţară (Trupa „Armonia”, Liceul Tehnologic „Grigore Moisil” Târgu Lăpuş; Trupa „Maniu 25”, Liceul de Coregrafie şi Artă Dramatică „Octavian Stroia” Cluj–Napoca; Trupa de teatru Osono, Sfântu-Gheorghe) care vor participa alături de Trupa M.E.E.M. a Centrului Cultural Carei şi „Trupa fără nume” din cadrul Liceului Teoretic Carei, la un dialog sincer şi creativ, care va demonstra că arta scenică nu cunoaşte limite culturale, lingvistice, etnice sau profesionale.

Evenimentul este finanțat de Primăria Municipiului Carei și de Consiliul Local Carei.

Activităţile se vor desfăşura în Sala festivă a Liceului Teoretic şi a Şcolii Gimnaziale „Vasile Lucaciu” din Carei, după următorul program:

Programul festivalului: Sâmbătă, 18.01.2014

Ora 10.00 – Deschiderea oficială, Sala festivă a Liceului Teoretic Carei

Ora 12.00 – Atelierul de teatru OSONÓ, Sfântu-Gheorghe, „Ahogyan a víz tükrözi az arcot” – spectacol în limba maghiară cu supratitrare în limba română, Sala festivă a Liceului Teoretic Carei

Ora 16.00 – Trupa „Armonia”, Liceul Tehnologic ,,Grigore Moisil” Târgu Lăpuş, ”Irozii” – spectacol în limba română, Sala festivă a Şcolii Gimnaziale “Vasile Lucaciu” Carei

Ora 18.00 – Trupa M.E.E.M. a Centrului Cultural Carei, ”ONIR-ICON” –spectacol în limba română, Sala festivă a Şcolii Gimnaziale “Vasile Lucaciu” Carei

Ora 19.00 – Atelierul de teatru OSONÓ, Sfântu-Gheorghe, „Ahogyan a víz tükrözi az arcot” – spectacol în limba maghiară cu supratitrare în limba română, Sala festivă a Liceului Teoretic Carei

Duminică, 19.01.2014

Ora 10.00 – Trupa de teatru a Liceului Evanghelic „Székács József”, Orosháza – Ungaria, Colaj, Sala festivă a Liceului Teoretic Carei

Ora 11.00 – Trupa „MANIU 25”, Liceul de Coregrafie şi Artă Dramatică „ Octavian Stroia” Cluj–Napoca, ”Ursul” de A.P. Cehov – spectacol în limba română, Sala festivă a Liceului Teoretic Carei

Ora 15.00 – „Trupa fără nume”, Liceul Teoretic Carei, ”Refacerea vieții” de Ion Băieșu – spectacol în limba română, Sala festivă a Liceului Teoretic Carei

Intrarea este liberă la toate spectacolele.

Clip to Evernote

Comentează

© 2013 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus