Olimpia Satu Mare și-a prezentat noile echipamente și noile achiziții
La Stadionul Olimpia a avut loc sâmbătă o conferință de presă susținută de conducerea clubului, președintele Olimpiei, Dan Băbuț, președintele Comitetului Director, Ioan Cîmpean, antrenorul Tiberiu Csik, alături de subprefectul Cristian Sasu, președintele Consiliului Județean, Adrian Ștef, primarul municipiului Dorel Coica, prefectul din orașul nemțesc Darmstad, în cadrul căreia s-au prezentat noile achiziții și noile echipamente de joc.
Lotul Olimpiei cuprinde în acest moment 22 de jucători, dintre care 18 sunt seniori și patru cadeți, trei dintre aceștia fiind portari. În decursul săptămânii viitoare, sunt așteptați la Satu Mare încă patru jucători de la CFR Cluj care vor veni în probe, unul dintre aceștia fiind goageterul echipei Dămila Măciuca.
Atât conducerea clubului, cât și oficialiățile orașului, speră ca Olimpia să încheie turul de campionat la mijlocul clasamentului.
„Mai așteptăm jucători foarte importanți care trebuie să vină la echipă și sperăm ca anul acesta să ne poziționăm acolo unde ne-am dorit. Obiectivul nostru este să ne menținem între primele opt echipe în tur și în funcție de aceasta vom stabili și obiectivul de final” , a declarat președintele Clubului Olimpia, Dan Băbuț.
„Suntem în fața unei competiții în care sperăm ca întreaga echipă, atât cea tehnică, jucătorii și cea din administrație care s-a implicat în acest proiect și care a făcut un prim pas în această primăvară – vară, să aducă performanță în această vară. Văd că s-a îmbinat foarte bine experiența și dinamismul tinerilor și experiența antrenorului pe care ne bazăm și de la care așteptăm rezultate pozitive. Sperăm ca după tur să putem analiza și să privim cu satisfacție și optimism returul. Suntem alături de echipă, de acești sportivi inimoși și le dorim mult succes în campionat”, a declarat subprefectul Cristian Sasu.
Președintele Consiliului Județean, Adrian Ștef dorește ca echipa fanion să ofere meciuri frumoase sătmărenilor și să facă o figură frumoasă în prima parte a campionatului. Acesta a mai menționat faptul că dacă echipa nu va avea evoluții bune va face schimbări radicale.
„Noi am promis împreună cu domnul primar că acest proiect, Olimpia, îl vom reda sătmărenilor. Noi prin Olimpia și prin faptul că această echipă va conta din nou la nivel național, redăm un vis jucătorilor tineri din județul Satu Mare, fotbaliștilor, acea dorință de a juca din nou pe Olimpia. Dorim să redăm sătmărenilor bucuria de a vedea pe stadion meciuri importante. Acest proiect noi l-am promis împreună cu Primăria, Consiliul Județean, Prefectura, că ne vom concentra pe acest proiect, iar asta s-a întâmplat, Olimpia e deja în Liga a II-a. În această echipă avem fotbaliști care au calificat Olimpia și avem sătmăreni care au jucat departe de județ și prin toate discuțiile care au avut loc în această perioadă am reușit să întărim echipa. Vreau ca această echipă să fie clasată undeva la mijlocul clasamentului, deoarece eu vreau ca în viitorul apropiat să ne gândim la o promovare. Dacă voi simți un moment că Olimpia nu mai are aceiași evoluție pe care a avut-o până acum, voi face schimbări radicale atât în administrație, atât în conducerea Olimpiei, cât și privind modul în care se pregătește echipa, doarece am promis sătmărenilor și nu îmi doresc să fie un eșec. Județul Satu Mare și Primăria sunt centrele de greutate în acest proiect”, a spus președintele Consiliului Județean, Adrian Ștef.
Primarul municipiului Dorel Coica a subliniat că pretențiile față de jucători și antrenori au crescut foarte mult. „Am promis cu Adrian Ștef că vom aduce echipa în Liga a II-a și am reușit acest lucru. Ne-am angajat că vom susține material echipa, mai ales că îmbrățișez teribil de mult ideea de a promova tinerii din Satu Mare. Pretențiile noastre au crescut, obiectivul pe care vi l-ați propus în tur este ireal, trebuie să vedem cum debutăm în noua ligă. Sperăm ca anul viitor să fie un an cu un buget mai bogat și să încercăm să ajungem cu o treaptă mai înaltă”, a declaratul primarul Dorel Coica.
Prefectul din Darmstad, Klaus Peter Schellhaas, felicită clubul sportiv pentru pormovarea în Liga a II-a și le dorește mult succes în viitor. Prefectul speră să se facă schimburi de experință între cele două echipe, Olimpia Satu Mare și Darmstad 98 și să aibă activități comune.
Președintele comitetului executiv al Olimpiei, Ioan Cîmpean speră ca echipa să facă o figură frumoasă. „Lotul pentru Liga a II-a este conturat în proprție de 98% . Știm unde aveam eventualele probleme, poate vor sosi săptămâna viitoare încă unul sau doi jucători după care vom putea începe cu cei 22 drumul spre Liga a II-a. Seria noastră este una foarte puternică, poate la fel ca și cea din Liga I, avem nume cu un istoric în spate, dar noi ne vom pregăti și împreună vom face o figură frumoasă”.
„Sper ca în scurt timp să satisfacem pretențiile noastre și să vă mândriți cu noi și sper să luăm Darmstad la un meci amical”, a spus antrenorul Olimpiei Tiberiu Csik.
Noile achizițiie ale clubului sunt Lemac Denis – Dinamo, Ervin Zsiga, Dumitru Munteanu – Luceafărul Oradea, Ene Cornel – CFR Cluj, a fost titular meci de meci la UTA Arad, Szekely Lorand – Delta Tulcea, este stranierul echipei, Anca Iulian, Istavn Schwarczkopf – Luceafărul Oradea, Vlad Bujor, Gombar Paul Alin – Concordia Chiajna.
În acest moment s-au achiziționat 1.500 de scaune galben – albastre care se vor monta în următoarele zile, se va izolva tribuna de sus, se va moderniza sala de protocol. În partea de jos a stadionului va fi sala de ședințe, sala pentru presă. Tribuna oficială va fi acoperită, iar la intrare vor fi amplasare camere de supraveghere. Toate lucrările vor fi gata în următoarele două – trei săptămâni.
Biletul de intrare la meciuri va fi de 5 lei și se va intra la stadion pe bază de brățară. Abonamentele se vor pune în vânzare de săptămâna viitoare.
Lotul Olimpiei: Anca, Șuta, Szekely – portari, Mureșan, Ene, Moș, Munteanu, Molnar, Iuhas, Villand, Sabău, Kinczel, Micaș, Schwarczkopf, Zsiga, Hanus, Gombar, Feher, Roghină, Gavrilescu. Dragoș, Bujor, Lemac, Prodan. Antrenori: Tiberiu Csik, Ion Dragomir, Paul Levente, Suciu Ovidiu.