Polițiștii au desfășurat mai multe acțiuni de prevenire
La acest sfârşit de săptămână, poliţiştii sătmăreni au acţionat pentru prevenirea evenimentelor rutiere şi a faptelor ce pot tulbura ordinea şi liniştea publică.
Acţiunile desfăşurate de poliţiştii structurilor de poliţie rutieră, ordine publică, prevenire şi transporturi au urmărit reducerea riscului rutier, în special a evenimentelor produse pe fondul vitezei excesive, precum şi prevenirea faptelor ce pot leza avutul public şi privat, viaţa şi integritatea corporală a persoanelor.
Poliţiştii au acţionat pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică, prevenirea faptelor antisociale şi depistarea persoanelor care, prin conduita lor, încalcă prevederile legale. Totodată, o atenţie deosebită a fost acordată zonelor din proximitatea ştrandurilor şi a staţiunilor de agrement din judeţ, frecventate la final de săptămână de numeroşi turişti.
În cadrul acestor activităţi au fost angrenaţi zilnic, pe lângă dispozitivele curente, câte 60 de poliţişti din cadrul structurilor de poliţie rutieră, ordine publică, prevenire şi transporturi.
Poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au distribuit materiale informative, au discutat cu sătmărenii, oferindu-le sfaturi utile pentru a-şi proteja bunurile şi a evita astfel să devină victime ale infracţiunilor.
Pentru diminuarea riscului rutier şi impunerii respectării normelor rutiere, au fost aplicate 481 sancţiuni contraventionale in valoare de 41 405 lei.