Mihai Eminescu a fost omagiat la liceul care îi poartă numele Reviewed by CD on . Vineri, începând cu ora 10.50, lângă bustul lui Mihai Eminescu, amplasat în holul de la intrare în Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Satu Mare, s-a desfășu Vineri, începând cu ora 10.50, lângă bustul lui Mihai Eminescu, amplasat în holul de la intrare în Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Satu Mare, s-a desfășu Rating: 0
Ești aici: Acasă » Cultură»Mihai Eminescu a fost omagiat la liceul care îi poartă numele

Mihai Eminescu a fost omagiat la liceul care îi poartă numele

Mihai Eminescu a fost omagiat la liceul care îi poartă numele

Vineri, începând cu ora 10.50, lângă bustul lui Mihai Eminescu, amplasat în holul de la intrare în Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Satu Mare, s-a desfășurat un moment artistic pentru a celebra ziua poetului național Mihai Eminescu, născut acum 167 de ani.

Momentul artistic a fost organizat de catedra de Limba și literatura română a Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Satu Mare și de Echipa Multitouchcnme. Elevii au recitat poezii și au interpretat cântece pe versuri care fac parte din opera eminesciană.
Eleva Maria Silvia Ruba din clasa a IX-a D, câștigătoarea din acest an a marelui premiu a Concursului județean de recitare și interpretare „Darul ce ni s-a făcut prin Eminescu…”, ediția a IV-a, a interpretat poezia Doina, de Mihai Eminescu. Eleva a fost coordonată de prof. Dorina Ziman.
Corul de elevi ai clasei a V-a, pregătit de prof. Adriana Moldovan, a interpretat cântecul Ce te legeni.
Duetul format din elevii Tudor Văleanu, din clasa a XII-a D, și Carina Vaida, din clasa a XII-a F, a interpretat cântecul Stelele-n cer. Elevii sunt coordonați de prof. dr. Georgeta Cozma.
Eleva Coralia Lipcei din clasa a X-a F, coordonată de prof. Laura Pintea, a recitat poezia O, te-nsenină.
Din clasa a XI-a B, eleva Jurguț Luiza, coordonată de prof. Delia Seicean, a interpretat poezia Mortua est.
Grupul folk Gala al Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Satu Mare, coordonat de prof. Carmen Bratosin, interpretează cântecul Odă (în metru antic).
Au fost prezenți iubitori de cultură, de frumos, de muzică și de poezie eminesciană.
Începând de azi, 13 ianuarie a.c. ora 13, până duminică, 15 ianuarie a.c. ora 21, se desfășoară on-line (https://www.facebook.com/events/1205084449583058/?active_tab=discussion) evenimentul aniversar intitulat Dor de Dor – Ziua Culturii Naționale, organizat de Echipa Multitouchcnme și Atelierul Transdisciplinar al Centrului Județean de Excelență Satu Mare, ambele coordonate de prof. dr. Georgeta Cozma, și Catedra de Limba și literatura română a Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Satu Mare.
Vă invităm să vizitați pagina care cuprinde imagini și texte din opera eminesciană și despre viața și opera poetului nostru național.

Clip to Evernote

Comentează

© 2013 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus