Olimpia a învins Reșița și e pe primul loc în play-out
Olimpia Satu Mare a jucat, sâmbătă, acasă primul meci al returului play-out-ului Ligii a II-a, Seria Vest la fotbal în compania formației Metalul Reșița pe care a învins-o fără probleme cu scorul de 2-0 (1-0).
„Galben-albaștrii” au jucat foarte bine astăzi în fața propriilor suporteri și au câștigat fără probleme cele trei puncte puse în joc.
Elevii lui Mircea Bolba au avut ocazii încă din primele 3 minute ale partidei, iar primul gol a fost înscris de Mărkuș (min 8) care a transformat fără probleme un penalty obținut de Ianc. Până la finalul primei reprize ocaziile pentru gazde nu au încetat să apară, același Mărkuș având o ocazie mare să facă „dubla” (min 13), dar balonul a lovit bara porții, iar Buhăescu a șutat de la 14 metri, însă mingea a fost respinsă de Pitulice din fața porții goale.
Oaspeții au avut și ei două ocazii prin Jamali, dar Șuta a respins de fiecare dată și astfel sătmărenii au intrat la vestiare cu un avantaj de 1-0.
Jucătorii formației fanion au început în forță și a doua repriză în care au dat dovadă că sunt într-o formă excelentă.
Muntean a executat superb o lovitură liberă de la 25 metri (min 53), dar balonul a fost respins din vinclu de portarul Knezevic. Un minut mai târziu, portarul oaspeților n-a mai avut nici o șansă în fața „galben-albaștrilor” pentru că Buhăescu a înscris, din foarfecă, cel de-al doilea gol.
Atacurile au continuat la ambele părți, Mărkuș (min 63) a șutat din careu, dar Knezevic a respins, după care Jamali (min 64) a șutat de la 16 metri, balonul fiind apărat de Șuta. Reșițenii au avut ocazie mare (min 82) când același Jamali a șutat din 4 metri puțin pe lângă stâlpul porții.
Meciul a fost întrerupt (min 69) când s-a ținut un moment de reculegere în memoria lui Patric Ekeng și în memoria victimelor inundațiilor din 14 mai 1970 de la Satu Mare.
Înainte de fluierul final, Kanalos a șutat de două ori puțin pe lângă poartă.
Victoria obținută a făcut ca Olimpia Satu Mare să urce pe primul loc în clasamentul play-out-ului Ligii a II-a la fotbal cu 27 de puncte.
„Este o victorie bună, o victorie mare obținută chiar dacă toată lumea zicea că Reșița e o echipă așa cum este. Ne-am atins obiectivul. În unele momente am jucat și bine și mai puțin bine, dar una peste alta importante acum sunt cele trei puncte. Mai avem meciul de la Târlungeni și cu Vâlcea să putem fi siguri că totul e ok. Felicit jucătorii pentru efortul depus pentru că jucăm deja din 3 în 3 zile și pentru unele momente bune pe care le-au făcut în timpul jocului și mergem la Târlungeni să încercăm să câștigăm și acolo. Este meritul băieților că suntem pe primul loc și sperăm să rămânem acolo.”, a declarat antrenorul Olimpiei, Mircea Bolba.
Olimpia: Şuta – Ciul, Tătaru, Onicaş, D. Munteanu (cpt.) – Ianc (65 Knalaoș), R. Rus (73 Heil), D. Lukacs, Faur – Buhăescu (85 Bîgiu), Mărkuş.
Metalul: Knezevic – El Abdouni (33 Buzdugan), Maria, Jamali, I. Vlad, Julei, Chira, Vitorovic (cpt.), (75 Costea) Pitulice, Makinde, Kopre (65 Crăciun).
Olimpia Satu Mare va juca etapa a VI-a, miercuri, în deplasare la Unirea Târlungeni.