Tânăr prins în timp ce transporta țigări de contrabandă
În timp ce acţionau pentru controlul şi supravegherea traficului rutier pe DN 19, poliţiştii au oprit pentru control un autoturism în care au fost descoperite ţigări provenite din activităţi de contrabandă.
În cursul zilei de duminică, în jurul orelor 15.45 poliţiştii Secţiei Rurale Petreşti, aflaţi în serviciul de patrulare, au oprit pentru control pe DN 19, pe raza com. Pişcolt, un autoturism la volanul căruia se afla un tânar de 20 de ani dintr-o comună din judeţul Timiş.
În urma controlului efectuat, poliţiştii au constatat că tânarul transporta 489 pachete de ţigări de provenienţă străină pentru care nu a putut prezenta nici un document.
Cantitatea de ţigări evaluată la aproximativ 5.000 lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar pe numele conducătorului auto a fost deschis un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă.