Liberalii au început campania
Deputatul PNL de Oaș, Andreea Paul, a lansat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, acuzații la adresa conducerii PSD a Primăriei și Consiliului Local Negrești-Oaș, dar și a consilierilor județeni ai PSD, într-o adevărată tiradă de început de campanie electorală.
Potrivit declarațiilor ei, PSD a îndatorat comunitatea locală din Negreşti Oaș într-atât încât în prezent, din totalul veniturilor proprii ale primăriei, de circa 12,5 milioane lei, 12% sunt alocaţi cheltuielilor cu ratele şi dobânzile la bănci şi doar 10% spre cheltuielile de capital, adică spre investiţii.
Marea majoritate a bugetului local din Negreşti Oaș – în proporţie de 78% – merge spre cheltuielile cu personalul și cheltuielile materiale de funcţionare ale primăriei, adică, în opinia deputatei de Oaș, în bună măsură spre clientela de partid a PSD angajată în instituţie şi spre partenerii comerciali agreaţi de PSD.
“După 26 de ani de cheltuieli anapoda făcute de PSD, fără nicio strategie de dezvoltare durabilă sau fără niciun plan de management coerent, mi-aş dori ca toţi liderii PSD să bea apă de la robinet doar din Negreşti Oaș. Şansele ar fi mai mari să cunoască realitatea, având în vedere faptul că această sursă esenţială vieţii nu corespunde nici unui standard de calitate şi consum” – susține Andreea Paul.
În același timp, ea își asumă meritul pentru suplimentarea cu 500.000 de lei a bugetului Spitalului Orășenesc din Negrești-Oaș, datorită unui amendament propus anul trecut în Parlament, în urma căreia a fost modernizat laboratorul de analize al spitalului. De asemenea, a anunțat că datorită consilierilor județeni PNL, bugetul spitalului din Negrești a fost suplimentat și în acest an cu 600.000 de lei pentru cheltuieli de funcționare.
Totodată și-a exprimat regretul că liberalii nu au reușit să-i convingă pe consilierii locali social-democrați din Negrești-Oaș să acorde burse de merit tuturor elevilor din școlile orașului cu medii anuale mai mari de 9,50. Ca exemplu pozitiv alternativ a atras atenția asupra comunei Vama, condusă de liberali, unde toți elevii cu medii mai mari de 9 beneficiază de asemenea burse.
Cu toate că PNL nu a anunțat încă numele candidatului pentru postul de primar al orașului Negrești-Oaș, deputata liberală și-a exprimat convingerea că acesta va fi “o persoană competentă, cu experienţă şi viziune, cu responsabilitate şi verticalitate”.
Iar ca “desagă de drum”, Andreea Paul i-a propus, la fel ca tuturor celorlalți candidați ai PNL, să țină cont de un număr de 10 obiective de dezvoltare locală, pe care le-a adunat într-o listă. Acestea se referă la calitățile de gospodar ale primarilor, descentralizare, planuri de dezvoltare pe termen lung, schimbarea sistemului de echilibrare a bugetelor, modele de bună practică învățate de la alți primari liberali din țară, dar și succesiunea de gen (o doamnă / un domn) în alcătuirea echipelor de consilieri locali și județeni.