Președintele Olimpiei, Dan Băbuț, dă replica suporterilor din „Peluza Sud”
Președintele executiv al Olimpiei Satu Mare, Dan Băbuț, a susținut miercuri o conferință de presă lungă, aproape cât două reprize de fotbal, în care a dorit să răspundă tuturor acuzațiile care i-au fost aduse de membrii galeriei „Peluza Sud”.
Să spunem că mingea i-a fost ridicată la fileu și i-a rămas doar să marcheze pentru a se „elibera” de anumite lucruri pe care le-a avut pe suflet.
Așadar, Băbuț a început „prima repriză” a conferinței în care a adus la cunoștința opiniei publice că nu dorește să atace galeria, ci doar să lămurească anumite aspecte din cadrul clubului. În primul rând a explicat cazurile meciurilor cu FC Baia Mare din Cupa României, iar apoi a continuat „să marcheze” punctual toate acuzațiile.
Băbuț a declarat că de când a preluat clubul, adică din 2012, Olimpia Satu Mare a avut numai rezultate foarte bune, atât la echipa mare, cât și la juniori. În anul 2012 Olimpia a fost în Liga a III-a și a avut ca obiectiv promovarea în liga secundă, ceea ce s-a și întâmplat și tot în același an a jucat în 16-mile Cupei României cu Rapid București. Tot atunci, clubul nu a avut echipă de juniori A și astfel a transferat toată echipa, cu tot cu antrenor, de la Someșul. „Știam că avem ca obiectiv promovarea și trebuia să facem echipe de juniori”. După promovare, clubul sătmărean a avut ca obiectiv menținerea în Liga a II-a, astfel că în 2013-2014 a încheiat pe locul 7, iar în 2014-2015 Olimpia a avut ca obiectiv play-off-ul și a încheiat pe locul 5. În sezonul competițional 2014-2015 s-a înființat și Centrul de Copiii și Juniori a căror jucători au avut performanțe deosebite printre care îi amintim pe juniorii A care au câștigat Cupa Federației Române de Fotbal. Tot atunci, echipa a II-a a jucat barajul de promovare în Liga a III-a pe care l-au pierdut.
În ceea ce privește scăderea numărului de spectatori, Dan Băbuț a menționat că nu este nici un sâmbure de adevăr deoarece numărul lor a fost în creștere. Vânzările de bilete în anul 2012-2013 (când a promovat Olimpia) au fost de 7.233, în anul 2013 a urcat la 11.879, în 2014 numărul acestora a crescut considerabil la 13.167. O scădere s-a înregistrat însă în 2015 când s-au vândut 8.678 bilete.
Referitor la salariile restante, președintele clubului a explicat că în acest moment jucătorii au de recuperat doar două salarii. De asemenea, se pare că zvonurile legate de faptul că nu ar fi depus acte care să dovedească cum au fost cheltuiți banii clubului sunt false deoarece acesta a afirmat că au fost depuse deconturi de cheltuieli la Consiliul Județean, iar la Consiliul Local au fost depuse deconturi la ordine de plată însoțite de toate documentele justificative.
Dan Băbuț a menționat că „oricine dorea să vadă aceste documente ar fi putut să ne solicite în scris acest lucru la fel cum a făcut și consilierul local Masculic Csaba”.
Nu a rămas „neatins” nici subiectul „datorie”. Se pare că, Clubul Olimpia are datorii în valoare totală de 825.839 lei din care 402.000 lei restanțe la furnizori, 247.000 lei datorii la stat și 176.000 lei restanțele salariale ale jucătorilor. „Asta în condițiile în care am terminat anul cu un deficit de 400.000 mai puțin decât am preconizat. În plus, nu știam că juniorii vor termina pe locul 1 la zonale, ceea ce înseamnă că au apărut cheltuieli suplimentare de care noi nu aveam de unde să știm. Astfel că au mai fost cheltuiți 130.000 lei…Tot în același an am avut de jucat încă opt etape în plus ceea ce înseamnă că am mai cheltuit încă 100.000 lei”.
Anul acesta pe 2016, clubul a primit pentru prima parte a anului 648.000 lei numai pentru cheltuieli materiale, de funcționare în care nu se includ salariile, iar în partea a doua a anului sunt prevăzuți 710.000 lei care vor fi cheltuiți în aceleași scopuri. În total sunt 1.400.000 lei. „Sunt obligațiile pe care le avem. Salariile jucătorilor au o medie de 130.000 lei/lună… Toată lumea își dorește să menținem echipa în Liga a II-a, dar atâția bani avem cu asta ne descurcăm.”
În „repriza a doua”, Băbuț a adus în discuție și proiectul cu jucătorii sătmăreni.
Acesta a explicat că 60% din jucători sunt sătmăreni. „Am scos maxim din ce am putut. Am adus acasă jucători sătmăreni. Acum suntem în discuții cu Botoșaniul să-l aduce acasă și pe Brata.”.
La finalul conferinței, Dan Băbuț a invitat membrii galeriei să se apropie de club pentru a putea vedea situația reală și a subliniat că el este directorul executiv al clubului și „trebuie să execut ceea ce hotărăște Asociația Generală a Acționarilor”.