Companie aeriană din Arabia Saudită caută stewardese la Satu Mare
RSC Consulting, agenţie de plasare a forţei de muncă în străinătate, reprezentantul MECCTI Ltd în România, anunță un nou proiect de selecție de însoţitoare de bord la Cluj-Napoca, în vederea angajării a 25 de românce în cadrul companiei de aviaţie FLYNAS.
Evenimentul de selecție cu angajatorul FLYNAS va avea loc vineri, 16 Octombrie 2015, începând cu ora 8:00, la Hotel RAMADA Cluj-Napoca.
Cerințele obligatorii pentru candidate sunt: minim studii liceale (document de absolvire liceu), vârsta minimă de 21 ani și maximă de 30 de ani, înălţime minimă 160 cm, greutate proporţională cu înălţimea, abilitatea de a înota, fluenţă în limba engleză (scris și vorbit), fără tatuaje, pierce-uri sau cicatrici la vedere.
Angajatorul FLYNAS oferă tinerelor care vor fi angajate un contract de muncă pe o perioadă de 2 ani, cu posibilitate de reînnoire, training gratuit şi 80% din salariul de încadrare pe perioada trainingului organizat în primele 6-8 săptămâni de la angajare, salariu lunar aprox. 2.400 USD (în funcţie de orele de zbor efectuate), beneficii de transport din partea companiei şi a companiilor asociate, cazare, masă şi echipamente gratuite, posibilitate de mărire a salariului pe baza performanței, concediu de odihnă 30 de zile calendaristice anual, asigurare de sănătate şi asigurare de viaţă.
Reamintim faptul că RSC CONSULTING a organizat, începând cu anul 2013, mai multe evenimente de selecție în vederea angajării, finalizate cu peste 100 contracte de muncă pentru posturi de însoțitor de bord, semnate de tinerele selectate cu diferite companii din aviaţie, dintre care amintim FLYNAS din Arabia Saudia, OMAN AIR din Oman, GULF AIR din Bahrein.