Olimpia a făcut egal cu Reșița Reviewed by CD on . Olimpia Satu Mare a jucat sâmbătă, penultimul meci pe teren propriu din play-off-ul Ligii a II-a, seria 2 la fotbal, în compania formației CS Metalul Reșița. Sc Olimpia Satu Mare a jucat sâmbătă, penultimul meci pe teren propriu din play-off-ul Ligii a II-a, seria 2 la fotbal, în compania formației CS Metalul Reșița. Sc Rating: 0
Ești aici: Acasă » Articole Recomandate»Olimpia a făcut egal cu Reșița

Olimpia a făcut egal cu Reșița

Olimpia a făcut egal cu Reșița

Olimpia Satu Mare a jucat sâmbătă, penultimul meci pe teren propriu din play-off-ul Ligii a II-a, seria 2 la fotbal, în compania formației CS Metalul Reșița. Scorul final al partidei a fost 1-1.

A început prima repriză, abia au ajuns și fotoreporterii în spatele porții adverse, că Olimpia a și primit un gol. Asta s-a întâmplat în minutul 3 când Anițoiu a înscris de la aproximativ 20 de metri. A fost o întreagă repriză dominată pe deplin de formația oaspete.
Bine, au avut și sătmărenii o ocazia mare de a restabili egalitatea când Mărkuș a obținut un penalty, dar Sălăgeanu nu a reușit să-l transforme și uite așa scorul la pauză a rămas 1-0 pentru oaspeți. Același Mărkuș s-a cam plâns pe la jumătatea reprizei că nu mai poate „Bă Sălă, nu mai da pe lung că nu mai putem”:)) . Da, din spatele porții mai auzi și cum se plâng băieții pe teren…
A urmat apoi repriza secundă când s-au inversat rolurile. Gazdele au atacat întreaga repriză poarta adversă. Aproape de final, mai exact în minutul 84, egalitatea a fost restabilită când Sălăgeanu a executat o lovitură de corner, iar Onicaș aflat în fața porții a înscris golul egalizator cu capul. Acesta a fost și cel de-al doilea gol marcat în partida de astăzi.
Olimpia a fost foarte aproape de a obține o victorie, reșițenii au rămas în zece oameni după ce Popescu a fost eliminat pentru cumulul de cartonașe galbene, iar în ultimele minute, Villand a șutat din 6 metri pe lângă poartă.
Așadar, tabela a indicat la final scorul de 1-1.
Prezent la conferința de presă de la finalul meciului, antrenorul reșițenilor, Daniel Oprița, a menționat că situația clubului, în ceea ce privește partea financiară, este destul de gravă, dar cu toate acestea băieții lui s-au luptat astăzi pentru a obține victoria. „Noi mai avem miză pentru că vrem să terminăm pe locul doi. Acesta este obiectivul nostru acum, pentru asta am luptat și chiar dacă nu mai aveam nici un obiectiv vroiam să jucăm să câștig toate meciurile și cred că toți antrenorii își doresc asta. A fost un meci frumos cu ocazii de poartă, mă așteptam să fie așa. Rezultatul este echitabil chiar dacă ei au ratat un penalty și au pus presiune pe final de meci. Am fi putut închide jocul din prima repriză, am avut câteva ocazii destul de bune în prima repriză. Îi felicit pe băieți pentru atitudinea pe care au avut-o pentru că în situația dificilă cu banii în care ne aflăm acum au dat dovadă de caracter.”, a declarat antrenorul formației CS Metalul Reșița, Daniel Oprița.
Tiberiu Csik și-a asumat întreaga răspundere pentru greșelile din prima repriză. „Greșala din prima repriză îmi aparține în totalitate pentru că am încercat o nouă formulă care din păcate nu mi-a ieșit. Ceea ce s-a întâmplat în repriza a doua e meritul băieților, dacă puneam mai multă presiune poate și câștigam.”, a declarat antrenorul Olimpiei, Tibi Csik.
Menționăm că Csik nu s-a ridicat deloc de pe bancă pe parcusul partidei acesta menționând că nu a simțiti nevoia să o facă. Jucătorii însă susțin că nu e nevoie ca antrenorul lor să fie neapărat lângă teren pentru a-l auzi.
„Noi îl auzim și dacă stă pe bancă pe domnul Tibi pentru că în permanență ne încurajează și ne strigă ce avem de făcut. În plus, la pauză ne dă sfaturi. Ați văzut cu toții că după o primă repriză nereușită, a urmat o a doua repriză în care am arătat altfel și trebuia să câștigăm acest joc. În prima repriză a fost acea greșeală copilărească de început de joc, a fost și acel penalty ratat de Sălă și în a doua repriză nu știu dacă au ajuns de două ori la noi în careul nostru. Am avut puterea să revenim. Mă bucur foarte mult că am văzut entuziasm din nou și dacă revi în a doua repriză, spune multe despre fiecare din noi care am fost în teren. Felicit cei trei juniori care au intrat, mă bucur pentru ei și mă bucur că vin din spate să ajute echipa mare”, a declarat căpitanul echipei Olimpia, Cosmin Iuhas.
În ceea ce privește situația financiară a clubului, Dan Băbuț susține că salariile sunt la zi, însă consilierii locali ar trebui să țină cont că mai sunt și alte cheltuieli. „Echipa la ora asta este cu salariile la zi, dar din păcate sunt și alte cheltuile și în lipsa fondurilor este normal să acumulăm datorii și în același timp este destul de umilitor să ajungem să ne milogim să primim o sumă de bani. Dacă consilierii au nevoie de acte, pot să vină la conducere să le solicite. Sunt sigur că situația se va rezolva. Îmi pare rău că jucătorii trebuie să treacă prin această situație, este de speriat să vezi că nu mai ai buget până la sfârșitul anului, dar sunt sigur că vom trece și peste acest aspect.” , a precizat președintele clubului Olimpia, Dan Băbuț.
Olimpia: Şuta – D. Muntean, Fl. Mureşan, Onicaş, Iuhas (cpt.) – R. Rus (69 Lukacs), Villand, Selagea (61 Paul), Sălăgeanu – Mărkuş, Faur (46 Cădar).
Olimpia va juca următorul meci în deplasare la Mioveni.

Clip to Evernote

Comentează

© 2013 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus