Peste 1.000 locuri de muncă create de Guvernul Ponta în județ
Deputatul PSD Octavian Petric și purtătorul de cuvânt al partidului, Manuela Rogoz au susținut vineri, la sediul PSD Satu Mare o conferință de presă în care au prezentat discuțiile pe care premierul Victor Ponta le-a avut la întâlnirea de la Milano.
Conform deputatului Petric, premierul României a discutat cu liderii europeni despre soluțiile aplicate în România în ceea ce privește creare unor noi locuri de muncă, iar până în prezent în țara noastră s-au creat 200 mii locuri de muncă.
În ceea ce privește județul Satu Mare, în primul trimestru al anului 2014 prin Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă au fost angajate 1.276 persoane, mai multe față de anul 2013, când în aceiași perioadă au fost angajate doar 724 persoane, ceea ce înseamnă că în anul în curs a fost o creștere de 60%.
„Nu este suficient, dar cum am spus am pornit de la minus 700 locuri de muncă, am crescut cu 400 mii, dar nu este suficient la nivel de țară. Va trebui să găsim soluții și să acordăm o mai mare atenție tinerilor”, a spus Octavian Petric.
Petric a mai menționat că Victor Ponta este conștient că în România sunt încă multe lucruri de făcut.
Deputatul PSD a mai spus că Guvernul Ponta a extins programul „Prima Casă” pentru românii din diaspora.