Ovidiu Silaghi garanteaza cu mandatul pentru pod şi centură!
Imediat după preluarea certificatului de deputat proaspăt ales în Parlamentul României, Ovidiu Silaghi s-a arătat foarte sigur pe el anunţând că îşi pune pe masă mandatul ca angajament pentru realizarea celui de-al treilea pod peste Someş şi a şoselei de centură a municipiului Satu Mare, adică este dispus să-şi prezinte demisia înainte de expirarea mandatului dacă aceste proiecte nu se realizează în următorii doi ani.
„Vreau să vă asigur că podul se va face, la fel ca şi şoseaua de centură, pun pe masă mandatul meu când mă angajez că se vor face” – a declarat Ovidiu Silaghi.
El şi-a preluat certificatul de parlamentar de la preşedintele Biroului Electoral de Circumscripţie care s-a ocupat cu organizarea alegerilor în Colegiul 2, Mihai Gelu Coman, în cadrul unei scurte ceremonii la care au participat oficialităţile locale şi judeţene, precum şi cea care i-a fost contracandidată, Laura Bota.
În calitate de preşedinte al Organizaţiei Judeţene a Partidului Social Democrat, sub culorile Ovidiu Silaghi şi-a obţinut acest nou mandat, Mircea Govor s-a arătat mulţumit de faptul că acesta face parte din „tabăra noastră” şi că „în final suntem bucuroşi noi, nu cei care strigau după noi”.
La rândul lui, primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, a declarat că a colaborat foarte bine cu Ovidiu Silaghi pe vremea în care acesta a fost ministru al Transporturilor şi speră că şi de acum încolo va fi „un bun mediator între administraţia sătmăreană şi Guvern”.
Proaspăt alesul deputat le-a mulţumit tuturor celor i-au acordat încredere votându-l din nou în Colegiul în care mai câştigase şi în urmă cu doi ani, dar şi celor care l-au ajutat în obţinerea acestui nou mandat, referindu-se personal la liderii fostului USL, care acum ocupă funcţii de conducere la nivelul Primăriei şi Consiliului Judeţean Satu Mare.