PSD a anunțat candidatul pentru Colegiul 2 Satu Mare. Pe cine aruncă în luptă pesediștii Reviewed by CD on . PSD Satu Mare și-a anunțat oficial candidatul în Colegiul 2 Satu Mare la Camera Deputaților, rămas vacant după ce fostul ministru al Transporturilor, Ovidiu Sil PSD Satu Mare și-a anunțat oficial candidatul în Colegiul 2 Satu Mare la Camera Deputaților, rămas vacant după ce fostul ministru al Transporturilor, Ovidiu Sil Rating: 0
Ești aici: Acasă » Politică»PSD a anunțat candidatul pentru Colegiul 2 Satu Mare. Pe cine aruncă în luptă pesediștii

PSD a anunțat candidatul pentru Colegiul 2 Satu Mare. Pe cine aruncă în luptă pesediștii

PSD a anunțat candidatul pentru Colegiul 2 Satu Mare. Pe cine aruncă în luptă pesediștii

PSD Satu Mare și-a anunțat oficial candidatul în Colegiul 2 Satu Mare la Camera Deputaților, rămas vacant după ce fostul ministru al Transporturilor, Ovidiu Silaghi, și-a dat demisia pentru a deveni europarlamentar.

Biroul Județean a decis să-l arunce în lupta electorală pe fostul președinte al organizației de tineret a PSD Satu Mare, Ciprian Ardelean. Acesta a candidat și în urmă cu doi ani pentru Camera Deputaților, dar în Colegiul 5, unde s-a clasat al doilea, după candidatul UDMR, Gabor Kereskenyi.
”Președintele Organizației Județene a PSD Satu Mare, Mircea Govor, anunță candidatura consilierul judeţean Ciprian Ardelean, la alegerile din 25 mai, pe Colegiul 2”, se arată într-un comunicat remis presei luni de PSD Satu Mare.
În 2012, Ovidiu Silaghi a câștigat la pas Colegiul nr.2, fiind foarte aproape să obțină peste 50% din voturi. Silaghi a obținut 49,24% din voturi, față de contracandidații săi, care nu au primit niciunul mai mult de 25% din voturi. Candidatul UDMR, Piroska Szasz a obținut 23,44%, Sergiu Băbășan (ARD) – 15,5%, Alexandru Horvat (PP-DD) – 7,51% și Istvan Nagy (PPMT) – 2,4%.
În Colegiul nr.2 sunt patru primari PSD, Dorel Coica (Satu Mare care face parte din Colegiu cu zona de est a municipiului), Dumitru Pop (Odoreu), Mihai Apan (Apa) și Radu Criste (Valea Vinului), trei UDMR, Alexandru Domocoș (Culciu), Szucs Szabolcs (Viile Satu Mare) și Iosif Nagy (Păulești) și unul liberal, Silviu Zetea (Medieșu Aurit).
Până acum se cunosc candidații PNL (Ovidiu Silaghi), UDMR (Szabolcs Nagy) și PMP (Laura Bota).

Clip to Evernote

Comentează

© 2013 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus