APM Satu Mare a numărat păsările sălbatice din județ Reviewed by CD on . Cu ocazia evenimentului ecologic ”2 februarie 2017 - Ziua Mondială a Zonelor Umede ”, având ca temă anul acesta ”Zonele umede – pentru reducerea riscurilor deza Cu ocazia evenimentului ecologic ”2 februarie 2017 - Ziua Mondială a Zonelor Umede ”, având ca temă anul acesta ”Zonele umede – pentru reducerea riscurilor deza Rating: 0
Ești aici: Acasă » Eveniment»APM Satu Mare a numărat păsările sălbatice din județ

APM Satu Mare a numărat păsările sălbatice din județ

APM Satu Mare a numărat păsările sălbatice din județ

Cu ocazia evenimentului ecologic ”2 februarie 2017 – Ziua Mondială a Zonelor Umede ”, având ca temă anul acesta ”Zonele umede – pentru reducerea riscurilor dezastrelor” Agenția pentru Protecția Mediului Satu Mare în parteneriat cu Societatea Ornitologică Română – sucursala Satu Mare în perioada 10-20 ianuarie 2017 organizează acțiuni de numărătoare a păsărilor sălbatice, în cadrul programului de evaluare pe termen lung a efectivelor de păsări organizat de Wetlands International, care se efectuează concomitent pe tot teritoriul României.

De-a lungul anilor se păstrează aceleaşi zone de observaţie cu scopul comparării multianuală a datelor.
Prima ieșire în teren a avut loc sâmbăta în data de 14.01.2017 la Heleșteele de la Moftinu Mic, unde au participat specialiștii de la APM Satu Mare, profesoara de biologie Csilla Pauliuc din partea SOR Satu Mare, precum și Nuna Mihaela, reprezentanta custodelui Ariei de Protecţie Specială Avifaunistică ROSPA 0016 „Câmpia Nirului – Valea Ierului”, alături de 15 tineri voluntari de la Școala Gimnazială „Mihai Viteazul” din Moftinul Mic, însoțiți de profesoara de biologie Kinga Olariu.
Heleșteele de la Moftinu Mic, aşezate în calea de migraţie europeană a păsărilor acvatice au un rol deosebit în perioada de migraţiune de toamnă – primăvară şi chiar în perioada de iarnă (hibernală) până la formarea podului de gheaţă.
Cu toate că vremea nu a fost chiar ideală pentru observația păsărilor, era vânt și ninsoare, participanții acțiunii au parcurs un traseu de câțiva kilometri de-alungul digului lacului, pentru a nota toate speciile de păsări observate, nu numai cele acvatice.
Cu ajutorul binoclului s-au numărat cca. 3.000 de exemplare din specia rața mare (Anas platyrhynchos), 7 exemplare vrabie de câmp (Passer montanus), 1 coțofană (Pica pica) și 5 sticleți (Carduelis carduelis).
Specialiștii de la APM și SOR au prezentat elevilor importanța acțiunii de inventariere denumită „Numărătoarea de Iarnă a Păsărilor acvatice” (Midwinter count), precum și rolul zonelor umede în conservarea speciilor de păsări acvatice.
Participanții au fost invitați să participe la simpozionul care se va organiza cu ocazia evenimentului ecologic ,,2 februarie 2017 – Ziua Mondială a Zonelor Umede ” la Complexul de educație ecologică ”Casa verde” din parcul Grădina Romei unde se vor prezenta și rezultatele recensământului.
După efectuarea observațiilor Gheorghe David, primarul comunei Moftin a invitat participanții să se încălzească în clădirea administrației heleșteurilor, oferind tuturor participanților un ceai cald și o gustare. Următoarele acțiuni de recensământ al păsărilor se vor organiza pe râul Someş în amonte de Satu Mare (în zona localităţilor Pomi şi Valea Vinului), pe râul Someș aval de Podul Galben, și pe râul Tur.

Clip to Evernote

Comentează

© 2013 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus