Zilele Iancului, sărbătorite de moții din Ianculești
Cea de-a XVIII-a ediţie a Zilelor Iancului a avut punctul culminant duminică în satul Ianculeşti, ce aparține de municipiul Carei. Deschiderea oficială a manifestărilor a avut loc la amiază la statuia lui Avram Iancu din centrul satului.
După oficierea unui parastas de pomenire a eroului naţional, oaspeţii au fost întâmpinaţi de tulnicărese.
Oficiile de gazdă au fost făcute de către reprezentantul satului în Consiliul Local Carei, consilierul Ioan Oneţ. Au rostit discursuri primarul municipiului Carei, Eugen Kovacs, directorul de cancelarie al prefectului, Cecilia Marinescu, preşedintele executiv al PSD Satu Mare, consilierul judeţean Ciprian Ardelean, preşedintele Societăţii Cultural- Patriotice Avram Iancu Satu Mare, Mircea Dobra, şi senatorul Gabriel Leş.
Apoi au urmat depuneri de coroane la statuia lui Avram Iancu. Pe scena festivalului au evoluat nume sonore ale folclorului românesc precum: Sava Negrean Brudașcu, Mariana Anghel, Maria Carmen Sas și Leontina Dorca, alături de Ansamblul folcloric Cununița Năzdrăvană și Ansamblul Doruri Sătmărene.