Sediu nou pentru Școala de Arte. Se mută în fosta „Cantină a partidului”.
Școala de Arte Satu Mare are toate șansele să se mute din toamnă în fosta „Cantină a partidului”, imobil aflat lângă Muzeul Județean Satu Mare.
Acest anunț a fost făcut „în premieră” de către președintele Consiliului Județean (CJ) Satu Mare, în cadrul unei conferințe de presă. Acesta a explicat că acel imobil, unde de câțiva ani funcționează un restaurant, aparține acum Consiliului Județean și consideră că acea clădire este perfectă pentru Școala de Arte.
Pentru că restaurantul respectiv are planificate diverse evenimente până în luna septembrie, președintele CJ îi va lăsa să își desfășoare activitatea, dar între timp „încercăm să ne gândim să-i dăm o utilitate acestui spațiu, amenajăm clădirea, iar dacă este propice spațiul, să mutăm Școala de Arte acolo. Vom înființa astfel un centru multicultural având în vedere că Muzeul Județean este în imediata vecinătate, iar Centrul de Creație este și el foarte aproape”.
Ștef a mai declarat că și curtea Muzeului de Artă va fi reabilitată pentru a se putea organiza diverse concerte în aer liber, spectacole de teatru etc. „Regândim acel spațiu și îl vedem cu amenajarea unei scene permanente”.
Managerul Școlii de Arte, Mircea Deac și directorul Florin Pop au spus că acea clădire se potrivește pentru instituția pe care o conduc, dar vor face o analiză mai detaliată a spațiului.