Se aprind din nou „Un Milion de Stele” la Satu Mare
Acțiunea de solidaritate a organizațiilor Caritas, la Satu Mare a ajuns la a IX-a ediție.
În data de 20 octombrie, vineri, de la ora 17 se aprind din nou candelele solidarității la Satu Mare, în cadrul acțiunii de solidaritate intitulată: „Un Milion de Stele”.
Evenimentul va avea loc la Turnul Pompierilor. Noua locație a fost aleasă în așa fel încât să sprijine mesajul acțiunii din acest an. Scopul evenimentului este atragerea atenției asupra faptului că este foarte important este să avem grijă unii de alții, să ne oferim sprijin reciproc.
De-a lungul vieții, oricare dintre noi poate să ajungă în situații dificile, din care nu putem ieși fără ajutorul semenilor noștri. De aceea, trebuie să avem grijă de cei din jurul nostru, trebuie să observăm de la primele semne că semenul nostru are nevoie de ajutor și să-l sprijinim în măsura posibilităților noastre. Să veghem asupra comunității noastre, precum veghează Turnul Pompierilor asupra orașului – astfel sună mesajul acțiunii.
Organizatorii doresc să creeze o atmosferă specială prin iluminarea zonei din împrejurimea turnului, o atmosferă prielnică pentru a sta de vorbă și a petrece momente plăcute alături de membrii comunității.
Prin donațiile oferite pentru candelele disponibile la fața locului, cei prezenți sprijină serviciile sociale ale Caritas.
În caz de vreme nefavorabilă, evenimentul se va organiza în holul Filarmonicii „Dinu Lipatti” Satu Mare.
Echipa Organizației Caritas a Diecezei Satu Mare îi invită pe sătmăreni să participe în număr cât mai mare la acțiunea „Un Milion de Stele” ediția 2017, dovedind astfel că trăim într-o comunitate solidă în care putem conta unii pe alții!