Satu Mare International Masters Judo Championship, la a II-a ediție
Secția de Judo a Clubului Sportiv Municipal Satu Mare organizează a doua ediție a competiției „Satu Mare International Masters Judo Championship”.
Mai multe detalii legate de acest eveniment au fost prezentate joi, în cadrul unei conferințe de presă susținută de Vasile Fușle, Vasile Fușle jr., Florin Fușle și Marian Halas.
Conform acestora deschiderea oficială a evenimentului, care se va desfășura în sala „Ecatherina Both”, va avea loc sâmbătă de la ora 12.00, iar până atunci, vineri, de la ora 19.00 va avea loc proba cântarului.
Vasile Fușle jr. a mențional faptul că în acest an vor participa la competiție peste 100 de sportivi din Austria, Italia, Serbia, Ungaria, Ucraina, Slovacia, Franța și România.
Competiția va începe cu proba de kata, după care se va continua cu probele eliminatorii și cu concursul pe echipe, unde „sperăm să obținem medalia de aur anul acesta”, a adăugat Vasile Fușle jr. Cea mai de temut adversară este echipa din Miercurea Ciuc .
Cei care nu vor putea ajunge la sală, vor putea urmări tot concursul în direct pe www.oradejudo.ro.
Din componența echipei CSM Satu Mare fac parte: Adrian Vălean (66 kg), Vasile Fușle jr. (81 kg), Ciprian Bologa (90 kg) și Ovidiu Pop (+100 kg).
Marian Halas a declarat faptul că și în luna decembrie, la Satu Mare va avea loc o competiție unde vor concura cei mai buni judoka din țară.