Sătmărenii cu procese îşi vor putea studia dosarele online
Unul dintre principalele obiective ale Tribunalului Satu Mare pentru anul 2015 este punerea în funcţiune a unui sistem informatic prin care justiţiabilii, adică sătmărenii care au procese pe rol, vor putea să-şi studieze dosarele şi să urmărească pe Internet, în timp real, evoluţia proceselor lor, cu toate deciziile care se iau în instanţă.
Anunţul a fost făcut luni, în cadrul unei conferinţe de presă, de preşedintele Tribunalului Satu Mare, Nilda Preda Târnoveanu, judecătoarea Adriana Vîlcu şi purtătorul de cuvânt al acestei instituţii, judecătorul Remus Nemeş.
În ceea ce priveşte bilanţul activităţii pe anul 2014, magistraţii au constatat o scădere considerabilă a proceselor civile, datorită rigorilor impuse de noul Cod de Procedură Civilă şi a creşterii valorilor taxelor de timbru, ceea ce a dus la o scădere a volumului de activitate a fiecărui judecător.
În prezent, la Tribunalul Satu Mare sunt cinci posturi vacante de judecători, dar în luna martie se va organiza concurs pentru ocuparea acestora. Tot în acest an se speră să se finalizeze lucrările de reabilitare a clădirii Palatului de Justiţie, pentru care a fost alocată de la bugetul de stat suma de 5,6 milioane de lei, ce acoperă aproape în întregime valoarea lucrărilor.