Rotaract susține excelența
În luna septembrie a anului trecut Asociația Club Rotaract Satu Mare a organizat un bal caritabil la care s-au alăturat aproximativ 150 de persoane din județul Satu Mare, dar și colegi din Cluj și Baia Mare.
Atât prețul biletelor de intrare, cât și banii strânși în urma tombolei și a vânzării de tablouri au constituit un fond de sponsorizare a elevilor de la Palatul Copiilor, activitatea acestora constituind și cauza pentru care a fost organizat balul.
Suma strânsă a fost folosită pentru a dota mai multe clase de la Palatul Copiilor, în funcție de necesarul trimis de către conducerea instituției.
Pânze, vopseluri, pensule, șevalete, toate au ajuns la elevii care au nevoie de ele pentru a-și desfășura activitatea artistică. Cu ajutorul obiectelor primite în dar, copiii, cu vârste diferite, au creat tablouri deosebite, precum cele din imagini.
Asociația Club Rotaract Satu Mare va continua astfel de acțiuni care să sprijine dezvoltarea talentelor tinerilor din Satu Mare, considerând că astfel se încurajează excelența în rândul generațiilor viitoare.