Proteste la APM și Garda de Mediu
Salariații Agenției pentru Protecția Mediului Satu Mare și ai Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Satu Mare, ca urmare a acțiunilor de protest desfășurate în 14 martie 2017 și a lipsei de reacție din partea forurilor decidente, au întrerupt din nou activitatea, marți între orele 10 – 12.
Ei solicită majorarea salariilor astfel încât cuantumul acestora să fie adus la nivelul celor din aceeași familie ocupațională – ADMINISTRAȚIE / instituție teritorială deconcentrată, respectând conținutul Deciziei Curții Constituționale a României nr. 794/2016 și având în vedere că PROTECȚIA MEDIULUI este un domeniu de importanţă strategică, care reprezintă vulnerabilități, riscuri şi priorități impuse conform Strategiei Naţionale de Apărare a Țării pentru perioada 2015 – 2019.
Solicitarea sindicaliștilor are ca obiective atât menținerea nivelului de trai și a puterii de cumpărare, DAR și respectarea principiului echității și al retribuirii conform importanței muncii depuse.
Angajații celor două instituții din domeniul protecției mediului – APM Satu Mare, cu rol de reglementare și GNM – CJ Satu Mare, cu rol de control, au în prezent venituri salariale mai mici cu 15% față de nivelul anului 2008.
Salariile nete (inclusiv sporuri) ale angajaților APM Satu Mare și a Comisariatului Județean Satu Mare, majoritatea absolvenți de studii superioare și masterat în domeniul de specialitate, pornesc de la 1.120 lei – consilier și comisar debutant și ajung la 2.180 lei – consilier și comisar superior, cu peste 20 ani vechime.
Concluzionând, ei solicită punerea în aplicare a deciziei CCR nr. 794 / 2016, conform căreia salariile angajaților din cele două instituții de mediu trebuie aliniate la nivelul celor din familia ocupațională ADMINSITRAȚIE, în caz contrar fiind hotărâți să declanșeze conflictul colectiv de muncă și chiar greva generală, având ca efect:
– neavizarea proiectelor finanțate din fonduri europene în domeniile agricultură, infrastructură și gestiunea deșeurilor;
– neavizarea planurilor generale de urbanism ale tuturor comunelor din județ, a amenajamentelor silvice, precum și a reconstrucției ecologice a sute de sonde și parcuri din zonele petroliere;
– neautorizarea, din punct de vedere al mediului, a tuturor activităților economice;
– întreruperea monitorizării calității aerului și a nivelului de zgomot urban;
– neverificarea conformității activităților economice cu legislația de mediu în vigoare și neîncasarea la bugetul de stat a tarifelor de mediu pentru emiterea actelor de reglementare, precum și a contravalorii sancțiunilor aplicate de comisarii gărzii de mediu.
“FEDERAȚIA SINDICATELOR UNITE DIN MEDIU susține angajații din cadrul ANPM/APM și trage un semnal de alarmă privind posibilitatea intrării sistemului pentru protecția mediului în colaps, iar responsabilitatea pentru această situație revine exclusiv Guvernului României” – au declarat salariații din cadrul Agenției pentru Protecția Mediului Satu Mare Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Satu Mare.