Primăvara Social-Democrată și Manifestul European al OFSD
Un grup de 30 de femei social-democrate din Satu Mare au participat sambata, de Ziua Internationala a Femeii, la Reuniunea Femeilor Social-Democrate – „Primavara social democrata”, care s-a desfasurat la Sala Palatului din Bucuresti. Cateva dintre doamne au purtat straie populare osenesti, pentru a pune in valoare Tara Oasului si judetul Satu Mare.
„Primăvara Social-Democrată” a fost un eveniment în cadrul căruia a fost lansat şi Manifestul European al Femeilor Social-Democrate din România, fiind prezentate şi candidatele PSD pentru Parlamentul European. Este vorba despre europarlamentarele Corina Creţu, Daciana Sârbu, Viorica Dăncilă, senatorul Ecaterina Andronescu si Maria Grapini.
Manifestul Femeilor Social-Democrate din România este structurat în zece puncte şi prevede un tratament echitabil pe piaţa muncii prin politici de stimulare a angajării femeilor şi eliminarea discriminării pe piaţa muncii.
Alte prevederi ale manifestului includ un acces mai bun la educaţie în special în zonele sărace şi rurale, combaterea violenţei domestice, protecţie anti-discriminare prin creşterea finanţării domeniilor feminizate, reducerea segregării ocupaţionale şi combaterea degradării imaginii femeii în spaţiul public.
De asemenea, manifestul prevede sprijin pentru femeia vârstnică – pensii decente care să o protejeze de sărăcie, sprijin pentru femeile din agricultură şi mediul rural, sprijin pentru familie şi sănătatea copiilor, protecţie faţă de discriminarea pe bază de naţionalitate, sprijin pentru independenţa economică a femeii şi acces la conducere şi roluri de răspundere în economie şi în politică.
Peste 4.000 de femei social-democrate din toată ţara au făcut cunoştinţă cu candidatele PSD pentru alegerile europarlamentare din mai.
La reuniune au fost prezenti Victor Ponta, presedintele PSD si premierul Romaniei, membri din conducerea partidului, parlamentari si europarlamentari ai PSD, ministri si secretari de stat. Actiunea a fost deschisa si prezentata de doamna Rovana Plumb, presedintele OFSD.
Victor Ponta, presedintele PSD si premierul Romaniei a declarat: “Astăzi, de 8 Martie, vreau să vă urez La Mulţi Ani şi să aveţi parte de linişte. Pe 8 Martie 2015 ne vom vedea împreună într-o ţară mai armonioasă, mai liniştită. Dacă o femeie se simte protejată în casa şi în ţara în care trăieşte, atunci fiecare bărbat, tânăr sau bătrân, va avea o viaţă mai bună. Eu pot să vorbesc despre aceste lucruri pentru că Dumnezeu şi familia mea mi-au dăruit aceste valori”.