Primăria Negreşti-Oaş a premiat cele mai frumoase mărţişoare tradiţionale Reviewed by CD on . Prima ediţie a Târgului Mărţişorului Tradiţional de la Negreşti-Oaş s-a bucurat de un mare succes, aproape toate cele două mii de exemplare de mărţişoare confec Prima ediţie a Târgului Mărţişorului Tradiţional de la Negreşti-Oaş s-a bucurat de un mare succes, aproape toate cele două mii de exemplare de mărţişoare confec Rating:
Ești aici: Acasă » Articole Recomandate»Primăria Negreşti-Oaş a premiat cele mai frumoase mărţişoare tradiţionale

Primăria Negreşti-Oaş a premiat cele mai frumoase mărţişoare tradiţionale

Primăria Negreşti-Oaş a premiat cele mai frumoase mărţişoare tradiţionale

Prima ediţie a Târgului Mărţişorului Tradiţional de la Negreşti-Oaş s-a bucurat de un mare succes, aproape toate cele două mii de exemplare de mărţişoare confecţionate de elevii negreşteni fiind vândute. Cele câteva care au rămas au fost oferite cadou bolnavilor internaţi la Spitalul Orăşenesc Negreşti-Oaş. La finalul târgului, vineri, 1 martie, Primăria Negreşti-Oaş a premiat cele mai bune şi mai frumoase mărţişoare.

Târgul Mărţişorului Tradiţional de la Negreşti-Oaş, care a luat sfârşit de 1 Martie, s-a bucurat de un real succes, chiar peste aşteptările organizatorilor. Pe durata celor patru zile cât a durat târgul, au fost expuse peste 2.000 de mărţişoare tradiţionale şi felicitări, toate confecţionate de elevi în cadrul orelor de curs sau a unor activităţi extracurriculare. Elevii au utilizat diferite tehnici de lucru şi materiale diverse, încercând totodată să păstreze specificul artei populare din Ţara Oaşului. Aproape toate mărţişoarele expuse au fost vândute, iar cele câteva care au mai rămas au fost oferite cadou de 1 Martie bolnavilor internaţi la Spitalul Orăşenesc.

Vineri, în ultima zi a târgului, primarul oraşului Negreşti-Oaş, Aurelia fedorca, a premiat, într-un cadru festiv, cele mai frumoase mărţişoare expuse. În cuvântul de deschidere al festivităţii de premiere, directorul Casei de Cultură Orăşeneşti Negreşti-Oaş, Natalia Lazăr, a spus că iniţiativa organizări acestui târg este lăudabilă, că acţiunea s-a bucurat de un real succes printre negreşteni, care au cumpărat aproape toate mărţişoarele expuse şi a felicitat cadrele didactice coordonatoare, elevii şi copiii care le-au confecţionat.

De asemenea, primarul Aurelia Fedorca a urat tuturor o primăvară frumoasă, adăugând că îşi doreşte cât mai multe ediţii ale acestui târg. Aceasta a felicitat cadrele didactice şi elevii pentru modul în care au confecţionat mărţişoarele şi pentru modul lor de expunere. “Sunt mândră de felul în care a fost organizat acest târg de mărţişoare tradiţionale, precum şi de rezultatul acestuia şi vă asigur de tot sprijinul meu în activităţile pe care le veţi organiza în viitor. Prin premiile pe care le oferim azi, apreciam activitatea dumneavoastră”, a spus Aurelia Fedorca. De asemenea, primarul oraşului Negreşti-Oaş nu a uitat să-i felicite pe voluntarii SNAC din oraş care au câştigat aproape toate premiile oferite în cadrul Galei Voluntarilor SNAC.

Apoi s-a trecut la premiarea celor mai frumoase mărţişoare. Astfel, premiul Mărţişorul Tradiţional a fost atribuit Şcolii Gimnaziale nr. 3, Mărţişorul Original pentru Şcoala Gimnazială nr. 1, Mărţişorul Eco Liceului Tehnologic “Ioniţă G. Andron”, iar Mărţişorul Autentic Liceului Teoretic. De asemenea, au mai fost acordate premiile Micii Artizani, pentru Grădiniţa cu Program Prelungit, Micii Meşteşugari, pentru Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 7, în timp ce premiul Mărţişorul Oşenesc a fost atribuit artistei populare Maria Poptile. Premiile au constat într-o diplomă şi câte 1.000 de lei din partea Primăriei Negreşti-Oaş pentru fiecare premiant. Atât banii proveniţi în urma vânzării mărţişoarelor cât şi din premiile acordate de primării vor fi folosiţi de elevi sau preşcolari pentru alte activităţi culturale şi de voluntariat.

Târgul Mărţişorului Tradiţional a fost organizat în perioada 26 februarie – 1 martie, de Primăria şi Consiliul Local Negreşti-Oaş, prin Casa Orăşenească de Cultură Negreşti-Oaş, în colaborare cu instituţiile de învăţământ din oraş.

Clip to Evernote

Comentează

© 2013 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus