Preşedinta PMP Satu Mare, Laura Bota: ”PSD încurajează migraţia politică!” Reviewed by CD on . Intenţia Partidului Social Democrat (PSD) de a promova un act normativ prin care primarilor aşa-zişi nehotărâţi, să li se dea ocazia de a-şi defini culoarea pol Intenţia Partidului Social Democrat (PSD) de a promova un act normativ prin care primarilor aşa-zişi nehotărâţi, să li se dea ocazia de a-şi defini culoarea pol Rating: 0
Ești aici: Acasă » Articole Recomandate»Preşedinta PMP Satu Mare, Laura Bota: ”PSD încurajează migraţia politică!”

Preşedinta PMP Satu Mare, Laura Bota: ”PSD încurajează migraţia politică!”

Preşedinta PMP Satu Mare, Laura Bota: ”PSD încurajează migraţia politică!”

Intenţia Partidului Social Democrat (PSD) de a promova un act normativ prin care primarilor aşa-zişi nehotărâţi, să li se dea ocazia de a-şi defini culoarea politică în termen de două săptămâni, reprezintă o sfidare a legilor existente şi a românilor care şi-au votat edilii deoarece aparţineau unei anumite formaţiuni politice, este de părere preşedinta PMP Satu Mare, Laura Bota. Bota a explicat pentru Transilvania-tv.ro, faptul că demersul PSD, venit prin argumentele puerile ale vicepremierului Liviu Dragnea, sunt complet tardive şi neavenite, în contextul în care toate partidele politice din România se pronunţă, cel puţin la nivel declarativ, împotriva migraţiei politice a aleşilor, la orice nivel se află aceştia. ”Mi se pare un gest de ipocrizie fără precedent al PSD. De 25 de ani încoace, toate partidele din ţară se declară împotriva migraţiei politice. Iată cum acum, în 2014 şi înaintea unei campanii prezidenţiale extrem de dure, PSD îşi ”dă arama pe faţă”, şi recunoaşte că ar promova un act normativ, dar prin ordonanţă de urgenţă sau hotărâre de guvern, dacă se poate, prin care primarii nehotărâţi să îşi declare apartenenţa la unul dintre partide, în termen de două săptămâni; iar în acest fel nu îşi vor mai pierde mandatele, aşa cum prevede acum legea în vigoare”, a declarat Laura Bota.
​ Lidera PMP Satu Mare este de părere că o astfel de decizie promovată legislativ ar arunca în derizoriu întreaga clasă politică, dar şi viaţa politică românească, în ansamblul ei.”Există anumiţi primari, mai ales în zonele rurale, în comunele micuţe, votaţi mai ales pentru activitatea lor, şi mai puţin pentru partidele din care au făcut parte. Acum, să vii şi să muţi toţi primarii la PSD mi se pare o ipocrizie fără margini. Nici măcar Ion Iliescu nu s-ar fi gândit la o aşa aberaţie!…”, a mai spus Laura Bota.
​ Președinta PMP sătmăreană a făcut un apel la responsabilitate către conducerea PSD. ”Eu înţeleg perfect că se doreşte cu orice preţ ca Victor Viorel Ponta să fie viitorul preşedinte al României. Fac însă un apel la responsabilitate, la respectarea legilor şi a statului de drept. Nu putem asista pasivi la pesedizarea totală a României, aşa cum s-a întâmplat cu pesederizarea din perioada 1992-1996, nu ne mai putem întoarce în trecut. Sper că, dacă totuşi un asemenea act normativ ar fi promovat, el să fie stopat la timp de preşedintele Traian Băsescu”, a conchis Laura Bota.

Andreea POCOL

Clip to Evernote

Comentează

© 2013 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus