Peste 212 km de drumuri modernizate în ultimii doi ani
Din anul 2012 până acum, infrastructura rutieră a judeţului Satu Mare a fost modernizată pe o distanţă totală de 212 km, investiţiile pentru aceste lucrări ridicându-se la valoarea de 165 milioane de lei.
Pentru Județul Satu Mare și Consiliul Județean este o prioritate starea drumurilor și decongestionarea traficului județean, acest obiectiv este unul foarte important, care face parte din strategia de dezvoltare a județului Satu Mare, promis și realizabil pentru sătmăreni.
Lungimea totală a rețelei drumurilor județene din județul Satu Mare este de 854 km, din care: cu îmbrăcăminte asfaltică – 655 km; cu pavaj – 13 km; cu piatră – 67 km şi drumuri de pământ – 119 km.
În cursul anului 2014 au fost efectuate lucrări de întreţinere curentă şi periodică și așternere covoare bituminoase pe drumurile judeţene de pe raza judeţului Satu Mare și reparaţii pe suprafeţe extinse în valoare de aproape 12,5 milioane de lei.
Dintre drumurile pe care s-a lucrat în cursul anilor trecuți reamintim: Roşiori – Pomi – Borleşti – limită județ Maramureş; Doba – Boghiş; Domăneşti intravilan; Carei – Cămin; Stâna intravilan; Ardud – Baba Novac; Iojib – Medieşu Aurit; Ruşeni – Hrip; Micula – Agriş; Lazuri intravilan, Tarna Mare intravilan, Valea Măriei – Tur, Boineşti – Târşolţ – Cămârzana, Oraşu Nou – Oraşu Nou Vii – limită județ Maramureş, Turţ – Gherţa Mică, Orașu Nou – Racșa, Intravilan Beltiug, Medieșu Aurit – Intersecție DN 19F, Hodod – limită județ Sălaj, Borlești – limită județ Maramureș, Orașu Nou – limită județ Maramureș, Satu Mare – Viile Satu Mare, Intravilan Cehal, Intravilan Borlești, Turț – Băbești, Intersecție Botiz – Micula, etc.
În 2013 a fost realizat un podeț dalat peste Valea Ciora în localitatea Târșolț, iar în 2014 au fost finalizate lucrările de reconstruire a podului peste râul Crasna, în localitatea Domăneşti.
Cu ajutorul finanțărilor europene, în cursul anului trecut au fost modernizate: drum de ocolire în zona de sud Satu Mare, Moftinul Mare – Ghilvaci – Terebești – Depozit Regional de Deșeuri, cu o lungime de 10,4 km de drum modernizat cu o valoare totală a proiectului de aproape 23 milioane de lei, Negreşti Oaş – Turţ, 28,4 km de drum modernizat, cu o valoare de totală a proiectului de aproape 63 milioane de lei.
Se lucrează la modernizarea drumului județean Marghita – Tășnad, între județele Satu Mare și Bihor, un proiect cu o valoare de aproape 50 milioane de lei, din care 9 km se află pe teritoriul județului Satu Mare.
Prin Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria – România 2007-2013 a fost restabilită conexiunea rutieră dintre Sanislău şi Ömböly, însumând 9,8 km de drum modernizat pe partea română. Valoare totală a proiectului este de 5,6 milioane de Euro, partea română fiind de 4,9 milioane de euro. În 2013, tot prin proiectele cu finanțare europeană s-a dezvoltat infrastructura de transport rutier între localităţile Garbolc şi Bercu cu o lungime de 450 m și o valoare totală a proiectului de 1,3 milioane de euro, din care aproape 280.000 euro au fost finanţaţi de partea română. Nu trebuie să uităm nici de contribuția pe care a avut-o Consiliul Județean Satu Mare în reabilitarea drumului național Odoreu – Medieș – Apa, în lungime totală de 25,652 km.
Proiectul prioritar pentru anul 2015 pentru Județul Satu Mare și Consiliul Județean este centura municipiului Satu Mare și al treilea pod peste Someș. Este un proiect vital atât pentru municipiul Satu Mare, cât și pentru județ. Valoarea estimată a contractului este de peste 559 milioane de lei, fără TVA. Obiectivul de investiţie este finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională şi bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie.
Pentru anul 2015 s-a planificat plombarea a 242 km și, de asemenea, vor fi reparate drumuri cu îmbrăcăminte de piatră spartă în lungime de 67 km, precum și de aducere la cel puțin stadiul de piatră spartă a drumurilor de pământ în lungime de 119 km.
Consiliul Judeţean şi-a propus realizarea unor lucrări de reparații a drumurilor cu îmbrăcăminte asfaltică nemodernizate, lucrări de tăiere a acostamentelor, defrișare și reprofilare șanțuri pe o lungime de aproximativ 200 km, înlocuirea indicatoarelor de circulație vechi, precum și montarea de indicatoare rutiere noi acolo unde se impun ca urmare a realizării în luna ianuarie a unui recensământ a semnalizării rutiere, marcaje rutiere pe o lungime de aproximativ 200 km, lucrări de covoare asfaltice pe aproximativ 20 km, cadastrul drumurilor județene, precum și modernizarea prin Programul Național de Dezvoltare Locală a 13 drumuri județene.
Drumurile pe care se vor demara lucrări, fiind semnate contractele de finanțare sunt: Carei – Căpleni (Biserica și Mânăstirea franciscana Sfântul Anton de Padova) limită județ Maramureș – Bârsău de Sus – limită județ Maramureș, Doba – Boghiș – Dacia – Moftinu Mare – Crișeni – Craidorolț – Țeghea – Mihăieni – Acâș, Tronson 3 – Craidorolt – Teghea – Mihăieni, Ady Endre – Căuaș, Carei– Foieni, Supuru de Sus – Sechereșa – DJ 109N, Potău – DN 19F; Doba – Boghiș – Dacia – Moftinu Mare – Crișeni – Craidorolț – Țeghea – Mihăieni – Acâș, Mihaieni – Acâș, Pir – limită județ Bihor (Sălacea), Satu Mare – Amați – Rușeni – Tătărești – Necopoi – Homorodu de Jos – Homorodu de Mijloc – Homorodu de Sus – Solduba – Hodișa – Socond – Rătești, Tășnad – Cig – Eriu Sâncrai – Craidorolț – Piscari – Terebești – Gelu – Mădăras, Tășnad – Santău – Chereusa –Andrid – Dindești – Irina – Portița – Vezendiu – Tiream – Carei – Cămin – Lucăceni –Berveni – Granița Ungaria, Doba – Boghiş – Dacia – Moftinu Mare – Crişeni – Craidorolţ – Ţeghea – Mihăieni – Acâş, Tronsonul II Moftinu Mare – Crișeni – Craidorolț.