AS Olimpia Căuaș organizează gala de box „Cupa Ierului”
AS Olimpia Căuaș organizează la sfârșitul săptămânii, în comuna Căuaș, gala de box „Cupa Ierului”, competiție la care vor participa peste 60 de pugiliști de la zece cluburi din țară.
Startul competiției se va da vineri, la ora 16.00 și va continua sâmbătă de la ora 10.30. Ringul va fi amplasat în Căminul Cultural din Căuaş, acesta fiind oferit de Ioan Ghere, preşedintele CS Voinţa şi un mare iubitor al boxului.
Conform președintelui secției de box al clubului AS Olimpia Căuaș am aflat că președintele FR Box, Leonard Doroftei a fost invitat să participe la acest eveniment de amploare. Prezența fostului mare campion nu este confirmată 100%, dar va face tot posibilul să ajungă la Căuaș.
Organizatorul principal al „Cupei Ierului” este AS OIimpia Căuaș în colaborare cu AJ Box Satu Mare, iar partenerii sunt Primăria şi Consiliul Local Căuaş, Primăria Tăşnad, Lucian Raţ, Hotel Restaurant Melody, Ioan Vonica, Bonjour Caffe, CS Voinţa – Ioan Ghere, Hotel Restaurant Biamin Tăşnad şi Naturlact.