O mie de tineri PSD-işti şi-au primit carnetele de la Victor Ponta Reviewed by CD on . Vizita de miercuri a premierului Victor Ponta în judeţul Satu Mare a avut şi o latură politică, el aducându-şi o bună parte a echipei din conducerea centrală a Vizita de miercuri a premierului Victor Ponta în judeţul Satu Mare a avut şi o latură politică, el aducându-şi o bună parte a echipei din conducerea centrală a Rating: 0
Ești aici: Acasă » Politică»O mie de tineri PSD-işti şi-au primit carnetele de la Victor Ponta

O mie de tineri PSD-işti şi-au primit carnetele de la Victor Ponta

O mie de tineri PSD-işti şi-au primit carnetele de la Victor Ponta

Vizita de miercuri a premierului Victor Ponta în judeţul Satu Mare a avut şi o latură politică, el aducându-şi o bună parte a echipei din conducerea centrală a Partidului Social-Democrat pentru a susţine candidaţii sătmăreni sau cu origini sătmărene la alegerile pentru Parlamentul European, respectiv Parlamentul României (Corina Creţu, Ioan Mircea Paşcu, Ovidiu Silaghi).

Principalul moment politic al vizitei a fost, însă, înmânarea în cadru festiv, la Casa de Cultură a Sindicatelor, a carnetelor de membru pentru 1.000 de tineri sătmăreni care s-au înscris în PSD de la începutul acestui an.
Apropiat de vârsta lor, premierul a fost primit de tinerii social-democraţi ca un rockstar, sala vibrând minute în şir de scandarea „Ponta Preşedinte”! Jucându-se puţin cu suspansul pe candidaturii sale la alegerile prezidenţiale, Victor Ponta a invocat iniţial vârsta sa prea fragedă pentru funcţia supremă în stat, după care, amintindu-şi că e mai bătrân, totuşi, decât majoritatea celor prezenţi în sală, a declarat „Mă mai gândesc şi e posibil să spun DA” ;))
Gazda evenimentului a fost preşedintele Organizaţiei Judeţene a PSD, Mircea Govor, care i-a „raportat” superiorului său ierarhic faptul că „Am reuşit să punem pe picioare o organizaţie de tineret cum n-a mai fost la Satu Mare, în care se vor forma, sper, viitorii miniştri în guvernele PSD care vor urma”.
În discursul său, Victor Ponta i-a felicitat pe tineri că au ales PSD şi pentru evoluţia spectaculoasă din ultimii ani a Organizaţiei de Tineret din Satu Mare, după ce în deceniul trecut aproape că nu dădea nici o şansă social-democraţiei în acest judeţ.
El a avut grijă să facă puţin lobby şi pentru proaspătul PSD-ist candidat în Colegiul 2 pentru Camera Deputaţilor, Ovidiu Silaghi, admiţând că prin susţinerea acestuia PSD face un „sacrificiu necesar” pentru a putea realiza proiectele comune la care s-au angajat în urmă cu doi ani, în formula Uniunii Social-Liberale.
Continuând, apoi, pe un ton mai glumeţ, Victor Ponta şi-a cerut scuze că nu l-a putut ţine în Gorj pe „saltimbancul cu cravată mov, care umblă cu circul după el” (Dan Diaconescu n.r.), dar a dat asigurări că acesta o să dispară din judeţul Satu Mare imediat după 25 mai.
La finalul evenimentului, preşedintele PSD le-a înmânat şefilor organizaţiilor locale de tineret din judeţul Satu Mare cele 1.000 de carnete pentru noii membri înscrişi în acest an, în timp ce audienţa din sală era deja în picioare şi dansa pe ritmurile remixate ale Imnului Europei.

Clip to Evernote

Comentează

© 2013 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus