Mesaj de adio de la actorii Teatrului de Nord pentru colega lor ucisă

Colectivul Teatrului de Nord Satu Mare transmite, printr-un comunicat de presă, un emoţionant mesaj de adio pentru colega lor, Gabriela Dorgai, ucisă cu bestialitate duminică seara, pe malul Someşului.

Artiştii amintesc toate rolurile jucate de Gabriela Dorgai pe scena teatrului sătmărean din 1990 până la sfârşitul ei tragic şi îi dedică o creaţie ca o rugă.
Să nu ucizi o pasăre cântătoare!…
Bate gongul la Teatrul de Nord, însă astăzi sună cu glas de limbă grea de clopot, a îngropăciune… S-a mai răstignit un înger între scândurile scenei sătmărene… Someşul curge negru, în doliu… Pe malul său, un monstru – încă necunoscut – i-a luat viaţa (şi neliniştea vieţii sale) actriţei Gabriela Dorgai.
Din 1990, cu suişuri şi coborâşuri, cu şcoală şi mai multă şcoală, cu furie şi speranţă, în singurătate sau risipire în prietenii, Gabriela Dorgai a fost mereu o Doamnă: delicată, talentată, frumoasă, imposibilă, discretă, feminină…
De la Sânziana („cu Pepelea”) la Vitoria Lipan (din „Baltagul”)… Două vârste artistice între care şi-a dăruit inteligenţa neagresivă (ştia prima textul) şi modestia – zeci de roluri în care, delicat, aproape cerându-şi scuze, le-a ridicat la plasă colegilor, asumându-şi limba română ca pe una maternă. După toate loviturile primite de la soartă, trăia numai pentru şi prin teatru.
În ce comunitate, cetate, oraş, cătun sau sat mai mare se omoară actorii?… Dacă nu ne putem substitui lui Dumnezeu – deşi dăm viaţă – cu atât mai puţin ne putem substitui Morţii, care ne ia viaţa după o oarecare socoteală a lui Dumnezeu!…
– Fie ca un actor să apară la toate posturile de ştiri nu doar când e ucis, ci de fiecare dată când trăieşte un rol…
– Fie ca actorii să moară doar de bătrâneţe, de boală,de dorul scenei, de singurătate sau de foame, dar niciodată violaţi şi ucişi…
– Fie ca, atunci când va fi prins, criminalul să fie judecat într-o sală plină de spectatorii şi colegii Gabrielei Dorgai…
– Fie ca, până atunci, să se introducă o pedeapsă cu o moarte echivalentă uciderii unei păsări cântătoare…
Dumnezeu s-o ierte pe Gabriela Dorgai şi să-i odihnească sufletul zbuciumat!… Şi să ne ierte şi pe noi cei care, nereuşind să-i înţelegem neliniştile şi înfrângerile, i-am greşit vreodată cu voie sau fără voie!
Propunem ca sufletul ei necăjit să fie depus într-o urnă simbolică, scris şi zidit alături de alţi mari artişti dispăruţi, în fundaţia noului Teatru de Nord… (Când va fi gata!)
Acum, prea repede, nu ne rămâne decât să ne mistuim suferinţa şi să vă cităm din ultimele replici ale Gabrielei Dorgai, din ultimul său rol important, Ana lui Manole:

Pasăre galbină-n cioc,

Rău mi-ai cântat de noroc!

De ţi-ar seca ciocul tău,

Cum mi-ai cântat mie de rău;

Şi toată viaţa mea

Ai cântat să-mi fie rea;

Şi toate zilele mele

Le-ai cântat să-mi fie rele!

Blestema-te-ar Dumnezeu,

Când vei face cuibul tău;

Când vei vrea puii să-i scoţi,

Să ţi-i mânce corbii toţi!