Mani Gyenes a pornit în Raliul Dakar
Dublu câștigător al raliului la clasa Maraton în 2011 și 2015, sătmăreanul Emanuel Gyenes a luat startul pentru a șasea oară în cea mai dificilă competiție de anduranță din lume, Raliul Dakar.
A decis să se mai înscrie și în acest an la clasa Maraton, însă prioritatea va fi o clasare cât mai bună la general.
Dakar 2016 însumează 9.319 km, dintre aceștia 4.701 km sunt reprezentați de probele speciale. Totul a început sâmbătă cu startul oficial și un Prolog menit să stabilească ordinea de start pe prima etapă a raliului: Rosario – Vila Carlos Paz (632 km, din care 227 km de probă specială). În total vor fi 13 etape care se vor desfășura pe teritoriul a două state, Argentina și Bolivia, iar peste această ediție va flutura steagul în pătrățele pe 16 ianuarie.
Mani, împreună cu cei doi componenți ai echipei de asistență tehnică, Laszlo Olah și Szabolcs Racz, au pornit din Satu Mare pe 27 decembrie și au ajuns în Buenos Aires pe 29 decembrie. Pe lângă pregătirea finală a dubei de asistență și a motocicletei, cei trei mai au de furcă și cu aclimatizarea și diferența de fus orar. În capitala Argentinei sunt peste 35 de grade Celsius, iar diferența de fus orar este de cinci ore.
Mani Gyenes concurează cu un KTM 450 Rally Replica achiziţionat de către Consiliul Judeţean Satu Mare.
După timpul obținut la Prolog (6min.50sec.), Mani ar fi trebuit să pornească de pe poziția 26 în prima probă specială, care ar fi trebuit să aibă loc în cursul zilei de duminică, dar a fost anulată din cauza condițiilor meteo nefavorabile.
“Pe drumul din bivuac până la startul de probă am avut parte de foarte multă ploaie și se pare că este vreme rea pe tot parcursul probei. Practic, condițiile meteo nu permit elicopterelor să zboare și, dacă am fi luat startul, ar fi fost o cursă total nesigură” – a scris Mani Gyenes pe pagina sa de Facebook. Toți concurenții s-au întors în bivuacul de la Villa Carlos Paz, unde așteaptă un nou start.