Mai reciclam Reviewed by CD on . Potrivit bilanţului prezentat luni de directorul Serviciului Public de Administrare a Sistemului Integrat de Management al Deşeurilor din judeţul Satu Mare, Cla Potrivit bilanţului prezentat luni de directorul Serviciului Public de Administrare a Sistemului Integrat de Management al Deşeurilor din judeţul Satu Mare, Cla Rating: 0
Ești aici: Acasă » Economie»Mai reciclam

Mai reciclam

Mai reciclam

Potrivit bilanţului prezentat luni de directorul Serviciului Public de Administrare a Sistemului Integrat de Management al Deşeurilor din judeţul Satu Mare, Claudiu Ardelean, la depozitul ecologic de la Doba au fost depuse în cursul anulul 2013 peste 76.000 tone de deşeuri nepericuloase, dintre care peste 52.000 tone au fost deşeuri menajere amestecate. Din acest ultim total, s-au reciclat doar 1.000 de tone de deşeuri şi asta deoarece „operatorii de salubrizare nu depun deşeurile colectate selectiv”.

Ardelean a subliniat că instituţia pe care o conduce nu mai este subvenţionată de Consiliul Judeţean, deoarece anul 2013 i-a adus încasări proprii de peste 3,5 milioane lei, suficiente pentru a acoperi toate cheltuielile de funcţionare a depozitului ecologic, în condiţiile în care tarifele practicate de depozitul ecologic de la Doba sunt cu 30% – 40% mai mici faţă de cele practicate de operatorii privaţi din ţară.
Din venituri proprii au fost achiziţionate un excavator pe şenile, un autocamion Dumper şi o cupă îngustă de excavator. De asemenea, au fost finalizate studiile de fezabilitate privind închiderea celulei nr.1 de depozitare a deşeurilor şi realizarea sistemului de captare a gazului din aceeaşi celulă. A fost încheiat şi contractul de achiziție a unui sistem integrat de benzi la stația de sortare, investiție care se va finaliza în cursul lunii februarie 2014.
Obiectivele principale pe anul 2014: menţinerea finanţării serviciului din venituri proprii, aparatură suplimentară la laboratorul de analize fizico – chimice, în vederea autorizării acestuia, proiectarea sistemului de colectare a gazelor şi execuţia puţurilor de gaz, diminuarea cantităţilor de deşeuri nepericuloase eliminate prin depozitare şi preluarea tuturor cantităţilor de deşeuri nepericuloase din judeţul Satu Mare, estimate la circa 70.000 tone.

Clip to Evernote

Comentează

© 2013 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus