Judoka sătmăreni, locul III pe echipe la Memorialul „Ștefan Vodă”
Sâmbătă, 7 noiembrie, a avut loc la Cluj-Napoca Memorialul „Ștefan Vodă”, un turneu de judo rezervat întrecerilor pe echipe. La această competiție CSM Satu Mare a avut o prestație bună, reușind să termine pe locul III.
Echipa noastră a învins în primele tururi CS Miercurea Ciuc și CSU Cluj-Napoca dar a pierdut în semifinală în fața echipei CSM Cluj-Napoca.
Din echipa CSM Satu Mare au făcut parte următorii sportivi: Amado Lazea (categoria 66 kg), Cristian Seres (66 kg), Remus Lazea (73 kg), Vasi Fușle (81 kg), Sebastian Coț (90 kg) și Ovidiu Pop (+90 kg). Antrenorii echipei sunt Marian Halas și Vasile Fușle.
Pentru grupa de copii și cadeți de la CSM Satu Mare urmează în acest week-end Cupa „UNIO”, un puternic concurs pentru această vârstă ce se va desfășura în Sala de sport „Ecaterina Both” din Satu Mare.