Întâlnirile primarului cu sătmărenii au continuat în Micro 16
În seria întâlnirilor pe care le organizează primarul Dorel Coica și colegii săi din administrația publică locală cu sătmărenii, luni a fost rândul celor din cartierul Micro 16 să-și prezinte problemele și sugestiile legate de zona în care locuiesc.
Următoarea dezbatere publică va avea loc miercuri, începând cu ora 16:30, la Școala Gimnazială Octavian Goga din cartierul Carpati I. Sunt așteptați să participe la dezbateri atât locuitorii din Carpați I, cât și cei din Carpați II. Primarul va fi însoțit și de directorii societăților de servicii publice, precum Apaserv și Transurban.