Guvernul a aprobat construirea şoselei de centură a Sătmarului Reviewed by CD on . În şedinţa de miercuri, Guvernul României a aprobat indicatorii tehnico-economici aferenţi investiţiei „Varianta de ocolire a municipiului Satu Mare”, cu o valo În şedinţa de miercuri, Guvernul României a aprobat indicatorii tehnico-economici aferenţi investiţiei „Varianta de ocolire a municipiului Satu Mare”, cu o valo Rating: 0
Ești aici: Acasă » Articole Recomandate»Guvernul a aprobat construirea şoselei de centură a Sătmarului

Guvernul a aprobat construirea şoselei de centură a Sătmarului

Guvernul a aprobat construirea şoselei de centură a Sătmarului

În şedinţa de miercuri, Guvernul României a aprobat indicatorii tehnico-economici aferenţi investiţiei „Varianta de ocolire a municipiului Satu Mare”, cu o valoare totală de 730,4 milioane lei, cu finanţare de la bugetul de stat, prin Secretariatului General al Guvernului, pentru Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine.

Valoarea investiţiei aprobate este mai mare decât cea planificată iniţial, însă sumele suplimentare au fost alocate, pe de o parte, pentru actualizarea proiectului vechi deja de un deceniu, cu toate avizele şi documentaţiile aferente, iar pe de altă parte această nouă sumă reprezintă un prag maxim ce poate fi alocat investiţiei, ceea ce înseamnă că ea mai poate să scadă în urma licitaţiei pentru desemnarea firmei constructoare.
Odată aprobaţi indicatorii tehnico-economici, Guvernul Ponta a dat undă verde proiectului şi, din acest moment, CNADNR poate să lanseze procedura de licitare a lucrărilor de construcţie, care va merge în paralel cu cea de expropriere a terenurilor de pe traseul viitoarei şosele de centură..
Proiectul are asigurată finanţarea din fondurile comunitare alocate exerciţiului financiar 2007-2013, datorită derogării cunoscute sub numele M+3, negociată chiar de europarlamentarul Ovidiu Silaghi, prin care acest exerciţiu financiar a fost prelungit cu 3 ani, pentru a permite României şi Slovaciei să acceseze fondurile europene pe care nu au reuşit să le consume până acum.
„Consiliul Judeţean Satu Mare s-a ţinut de cuvânt, iar angajamentul luat la începutul anului 2013 a fost îndeplinit. Odată cu aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenţi variantei ocolitoare a municipiului Satu Mare, putem spune că demersurile făcute de conducerea Consiliului Judeţean Satu Mare, prin vicepreşedintele Mircea Govor, prin subsemnatul, dar şi prin europarlamentarul Ovidiu Silaghi, fost ministru al Transporturilor, au fost încununate de succes şi iată că în viitorul deja previzibil municipiul reşedinţă de judeţ va avea şosea de ocolire. Consiliul Judeţean Satu Mare mulţumeşte Guvernului Ponta pentru susţinerea acestui proiect deosebit de important pentru judeţul nostru, care se adaugă celorlalte proiecte deja realizate sau aflate în curs de finalizare, printre care amintesc doar Autostrada Oaşului, staţiunea Luna Şes sau drumul dintre Satu Mare şi Apa” – a declarat preşedintele Conisliului Judeţean, Adrian Ştef.

 

Clip to Evernote

Comentează

© 2013 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus