Fondurile Spitalului Județean de Urgență Satu Mare au fost suplimentate
Fondurile Spitalului Județean de Urgență Satu Mare au fost suplimentate cu 14,9 milioane de lei. Aceste resurse provin din fondurile primite pe anul 2020 din contractele încheiate cu Casa de Asigurări de Sănătate Satu Mare și Direcția pentru Sănătate Publică Satu Mare, banii fiind destinați cheltuielilor de funcționare și cheltuielilor de personal.
Fondurile au fost aprobate de consilierii județeni, în ședință extraordinară, prin proiectul de rectificare a bugetului consolidat al județului Satu Mare pe anul 2020.