Expoziție chinologică internațională în Piața Rex, în week-end
Primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, anunţă cetăţenii că în perioada 26 – 27 aprilie se va desfăşura Expoziţia Chinologică Internaţională, la piaţa Rex din cartierul Micro 17. Primăria este partener în organizarea concursului internaţional la care şi-au anunţat participarea reprezentanţi din 24 de ţări şi vor fi prezentate peste 900 de exemplare canine. Pe această cale anunţăm cetăţenii municipiului că începând cu sâmbătă, 26 aprilie, ora 6.00, până duminică, 27 aprilie, ora 20.00, circulaţia autovehiculelor va fi monitorizată şi dirijată pe B-dul Independenţei şi str. Jubileului. Rugăm locatarii din zonă să manifeste înţelegere şi să elibereze parcarea din faţa pieţei Rex în perioada susmenţionată, pentru ca evenimentul să se desfăşoare în condiţii optime.