Explozie la ștrandul din Acâș. Răniți transportați cu avionul la București.
Luni seara, în jurul orelor 18:15, poliţiştii din cadrul Secţiei 6 Tăşnad au fost sesizaţi prin SNUAU 112, de către Valentina F. despre faptul că la ştrandul din zona de agrement Acâş s-a spart o conductă cu apă termală şi o persoană ar fi fost rănită.
Din primele cercetări s-a stabilit că într-o încăpere destinată băilor la vană ar fi explodat o conductă de apa termală, iar 2 adulţi, soţ-soţie şi copilul minor al acestora, aflaţi în încăpere, au suferit leziuni.
Victimele au fost transportate la Spitalul Judeţean Satu Mare pentru a li acorda primele ingrijiri medicale.
Poliţiştii au demarat verificări pentru stabilirea cu exactitate a stării de fapt, dispunerea măsurilor legale care se impun în acest caz şi tragerea la răspundere a eventualilor responsabili de producerea evenimentului.
Ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa, a aprobat luni seara efectuarea unui zbor umanitar, cu o aeronavă militară C-27J Spartan, de la Satu Mare la București pentru transportul celor trei persoane ce au suferit arsuri grave în urma exploziei.
Misiunea a fost aprobată în urma solicitării șefului Departamentului pentru Situații de Urgență din MAI, secretarul de stat Raed Arafat.