Dosar penal pentru braconaj cinegetic
Un bărbat de 30 de ani, din Cidreag, este anchetat de poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase pentru comiterea infracţiunii de braconaj cinegetic. Janos V. a fost depistat luni de poliţişti, pe fondul de vânătoare 14 Halmeu, însoţit de un câine din rasa ogar.
Conform Legii 407/2006 a vânătorii şi a fondului cinegetic, vânătoarea fără autorizaţie legală, prin folosirea ogarilor sau a metişilor de ogari, constituie infracţiune de braconaj şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani sau cu amendă de la 5.000 lei la 25.000 lei.