Darius Filip a fost instalat oficial în funcţia de prefect al judeţului Satu Mare
La o zi după numirea sa în funcţie prin Hotărâre de Guvern, noul prefect al judeţului Satu Mare, Darius Filip, a fost instalat oficial în acest post de către directorul Direcţiei Generale pentru relaţia cu Instituţiile Prefectului din cadrul Ministerului de Interne, Teodor Gheorghe.
Scurta ceremonie de investire a avut loc vineri la orele amiezii, în sala mică de şedinţe a Palatului Administrativ, în prezenţa parlamentarilor sătmăreni, a fostului prefect Radu Bud, a preşedintelui Consiliului Judeţean, Pataki Csaba, a mai multor primari şi şefi de instituţii.
Teodor Gheorghe a dat citire textelor Hotărârilor de Guvern prin care s-a pus în aplicare această schimbare la nivelul conducerii Prefecturii Satu Mare, după care i-a mulţumit fostului prefect Radu Bud pentru activitatea din ultimul an în care a condus instituţia respectivă şi i-a urat succes noului reprezentant al Guvernului în teritoriu, recomandându-i o mai bună colaborare cu instituţiile deconcentrate.
Darius Graţian Filip a depus jurământul în noua sa calitate de prefect, a mulţumit Guvernului pentru încrederea de care beneficiază şi i-a asigurat pe toţi cei prezenţi că va fi un partener loial, promiţând că va avea o relaţie corectă atât cu instituţiile deconcentrate, cât şi cu administraţiile publice locale.
La rândul lui, în discursul de predare a ştafetei, fostul prefect Radu Bud a declarat că îi lasă moştenire succesorului său o echipă mică, dar eficientă la Instituţia Prefectului Satu Mare şi a anunţat că în următoarele două săptămâni se poate semna contractul pentru amenajarea noului sediu al Prefecturii, lângă sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie.