Control cu rezilieri de contracte din partea ministrului Lucia Varga
Ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Lucia Ana Varga, a făcut vineri un control la faţa locului, la lucrările de consolidare a malurilor râului Crasna între satele Dobra şi Giorocuta, pe o porţiune afectată grav de inundaţiile din ultimii ani.
Ea a fost însoţită de conducerile Administraţiei Bazinale de Apă Someş-Tisa, de cea a Sistemului de Gospodărire a Apelor Satu Mare şi de autorităţile judeţene.
Ineditul control s-a lăsat cu sancţiuni drastice, după ce ministrul a constatat calitatea proastă a lucrărilor efectuate de firma cu care are contract ABA Someş-Tisa: dirigintele de şantier, care a semnat pentru recepţia lucrărilor, a fost dat afară şi va fi tras la răspundere, din punct de vedere legal, pentru plăţile în avans acordate firmei ce a făcut lucrări de mântuială.
Ministrul a controlat o porţiune a malului, unde digul de protecţie s-a surpat la prima viitură mai puternică şi a declarat că cele 5 miliarde lei vechi plătite pentru lucrarea respectivă au fost „bani aruncaţi pe apa sâmbetei”, iar cei vinovaţi vor plăti. Până una-alta, ministrul a dispus rezilierea contractului cu firma vinovată şi a arătat o altă lucrare, executată de o altă firmă, căreia nu i-a găsit nici un cusur.
În timpul vizitei în zonă, preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, şi prefectul Eugen Avram i-au prezentat ministrului şi alte proiecte care necesită investiţii importante în judeţul Satu Mare, iar Lucia Varga a promis că va asigura finanţările necesare pentru acestea.