Consilierii PSD cer demiterea managerului Spitalului Județean. Se pregătește managerul de la Olimpia. Reviewed by CD on . Scăpați de povara negocierilor din culise pentru un post de conducere în administrația județului, grupul consilierilor județeni ai PSD, împreună cu colegii lor Scăpați de povara negocierilor din culise pentru un post de conducere în administrația județului, grupul consilierilor județeni ai PSD, împreună cu colegii lor Rating: 0
Ești aici: Acasă » Politică»Consilierii PSD cer demiterea managerului Spitalului Județean. Se pregătește managerul de la Olimpia.

Consilierii PSD cer demiterea managerului Spitalului Județean. Se pregătește managerul de la Olimpia.

Consilierii PSD cer demiterea managerului Spitalului Județean. Se pregătește managerul de la Olimpia.

Scăpați de povara negocierilor din culise pentru un post de conducere în administrația județului, grupul consilierilor județeni ai PSD, împreună cu colegii lor din Consiliul Local Satu Mare, au început în sfârșit să facă opoziție așa cum trebuie.

La sfârșitul săptămânii trecute, consilierii județeni ai principalului partid de opoziție au făcut o vizită la Spitalul Județean, instituție subordonată forului din care fac ei parte, pentru a se lămuri în legătură cu criza ce afectează deja serviciile medicale de bază ce ar trebui asigurate cetățenilor județului.
Ei vor prezenta concluziile raportului întocmit cu această ocazie în ședința de marți a Consiliului Județean, dar se știe deja că vor solicita demiterea managerului interimar al Spitalului Județean, Camilio Coste, considerând că de la numirea acestuia în funcție, la începutul anului, a dat dovadă de management defectuos, ce a contribuit la escaladarea conflictului cu personalul medical din instituție și criza medicamentelor și a materialelor sanitare, ale cărei victime sunt pacienții.
“Indiferent ce soluție se va găsi pentru conducerea în continuare a Spitalului Județean, este destul de evident că nu se poate lua o decizie fără consultarea personalului medical de acolo” – a declarat consilierul județean Ciprian Ardelean.
Continuând seria controalelor, consilierii județeni, avându-i alături și pe colegii lor PSD-iști din Consiliul Local, au făcut luni o vizită și la Olimpia Satu Mare, având în vedere faptul că acest club de fotbal este finanțat integral din bugetul public al municipiului și județului Satu Mare.
“Am discutat separat cu jucătorii, cu antrenorii de la toate echipele și separat cu managerul general Karda Attila, tocmai pentru a putea să vorbească liber cu toții, fără să fie supravegheați de nimeni. Concluziile urmează să le prezentăm în viitorul apropiat, dar este clar că ne îngrijorează situația în care a ajuns clubul, cu datorii uriașe și rezultate mai mult decât jenante în ultima vreme” – a declarat Ciprian Ardelean.

Clip to Evernote

Comentează

© 2013 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus