Combaterea ambroziei, în atenția autorităților din județul Satu Mare Reviewed by CD on . Prefectul Radu Roca a convocat o ședință cu factorii implicați în acțiunile de combatere și stârpire a buruienii ambrozia pe teritoriul județului Satu Mare. Au Prefectul Radu Roca a convocat o ședință cu factorii implicați în acțiunile de combatere și stârpire a buruienii ambrozia pe teritoriul județului Satu Mare. Au Rating: 0
Ești aici: Acasă » Articole Recomandate»Combaterea ambroziei, în atenția autorităților din județul Satu Mare

Combaterea ambroziei, în atenția autorităților din județul Satu Mare

Combaterea ambroziei, în atenția autorităților din județul Satu Mare

Prefectul Radu Roca a convocat o ședință cu factorii implicați în acțiunile de combatere și stârpire a buruienii ambrozia pe teritoriul județului Satu Mare.
Au participat la această întâlnire reprezentanții Direcției Agricole Județene, Comisariatului Județean al Gărzii Naționale de Mediu și ai Direcției de Sănătate Publică, cei care fac parte din Comisiile mixte de control a respectării obligațiilor de prevenire, combatere și distrugere a buruienii ambrozia la nivelul județului Satu Mare.
Prefectul Radu Roca s-a arătat nemulțumit de modul de implicare a instituțiilor nominalizate în aceste comisii precum și a unor primării din județ.
Acesta a analizat stadiul activităților care ar fi trebuit realizate și finalizate până acum, la nivelul autorităților locale.
Prefectul Radu Roca a amintit că din păcate doar o parte dintre primăriile din județ au transmis stadiul activităților realizate către comisiile mixte de control.
În urma acestei ședințe s-a decis să fie solicitate următoarele date:
– centralizatoarele terenurilor pe care se regăsește buruiana ambrozia – actualizate
– amplasamentele acestora și numărul de somații transmise deținătorilor terenurilor infestate cu buruiana ambrozia
– situația privind verificările efectuate
– numărul de amplasamente de pe care a fost distrusă buruiana ambrozia și numărul de avertismente transmise de la fiecare primărie.
”Deoarece potențialul alergogen al ambroziei este foarte mare și poate afecta o mare parte din populație, este responsabilitatea fiecărui deținător de teren să o combată. Verificarea și identificarea terenurilor infestate cu buruiana ambrozia de pe raza teritorială a unităților administrativ teritoriale se efectuează de către autoritățile administrației publice locale, prin agenții agricoli angajați sau persoanele din cadrul acestora, desemnate prin dispoziție a primarului.” a transmis prefectul Radu Roca.
Important de reținut: deținătorii terenurilor pe care se semnalează apariția ambroziei vor fi somați privind obligația să aplice metode de prevenire, combatere și distrugere a buruienii ambrozia și în cazul în care nu iau măsurile specifice de combatere vor fi sancționați cu „AVERTISMENT”.
Pentru nerespectarea somației/avertismentului primit, este posibilă aplicarea unor amenzi contravenționale în cuantum de la 1.000 la 5.000 lei în cazul persoanelor fizice, respectiv de la 10.000 la 20.000 lei în cazul persoanelor juridice.

Clip to Evernote

Comentează

© 2013 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus