Colegiul Medicilor este solidar cu colegii de la Spitalul Judeţean şi cere rezolvarea urgentă a crizei
Colegiul Medicilor din România, în virtutea Legii 95/2006 și a Statutului său, are ca principal obiect de activitate controlul și supravegherea exercitării profesiei de medic, aplicarea legilor și regulamentelor care organizează și reglementează exercițiul profesiei, reprezentarea intereselor profesiei de medic și păstrarea prestigiului acestei profesiuni în cadrul vieții sociale.
Totodată, Colegiul Medicilor din România, prin organismele sale, este reprezentant al corpului profesional din România în relațiile cu autoritățile și instituțiile guvernamentale și neguvernamentale.
În baza acestor atribuții și prerogative, Colegiul Medicilor Satu Mare se declară solidar cu membrii săi din cadrul Spitalului Județean de Urgență Satu Mare și urmărește cu atenție situația creată ca urmare a lipsei de medicamente, fapt care are consecințe grave asupra pacientților și afectează eficiența actului medical.
Colegiul Medicilor Satu Mare a luat la cunoștință despre memoriul cadrelor medicale cu privire la acest fapt și solicită rezolvarea de urgență a acestuia, precum și clarificarea situației conducerii Spitalului Județean de Urgență Satu Mare de către Consiliul Județean.
Nu este prima dată când decizii arbitrare sau lipsa de decizii ale administrației publice județene duc la situații de acest fel, lipsind colaborarea și consultarea celei mai importante resurse a sistemului medical, reprezentată de cadrele medicale.
Ne exprimăm speranța ca pe viitor, astfel de situații să fie prevenite prin luarea în considerare a părerii medicilor în orice decizii care pot afecta activitatea medicală.
Colegiul Medicilor Satu Mare va lua atitudine întotdeauna în sprijinul membrilor săi, manifestându-și totodată disponibilitatea pentru mediere și dialog, dacă și autoritățile o vor dori.