Ești aici: Acasă » Utile (Page 27)

Bursa locurilor de muncă pentru persoanele din mediul rural

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Satu Mare organizează, miercuri, 29 octombrie, în parteneriat cu Asociația Camera Meșteșugarilor din Comuna Turț, prima bursă a locurilor de muncă pentru persoanele din grupul țintă al proiectului „Dezvoltarea Resurselor Umane DRUM spre ocupare”. Acțiunea va avea loc la Casa Șvabilor, str. Vasile Lucaciu nr.9, începând cu ora 10.00. Scopul acestui eveniment ...

Mai departe

Terenurile de la frontieră, vândute doar cu avizul MApN

Persoanele care deţin terenuri extravilane amplasate în apropierea frontierei de stat nu le pot vinde decât cu avizul Ministerului Apărării Naţionale, potrivit Legii nr. 17/2014, care a intrat în vigoare pe data de 11 aprilie 2014. Astfel, potrivit art. 3 al Legii nr. 17/2014, „terenurile agricole situate în extravilan pe o adâncime de 30 km faţă de frontiera de stat şi ţărmul Mării Negre, către interior, p ...

Mai departe

Sătmărenii din diaspora doresc vot prin corespondenţă

Alianța Creștin-Liberală susține introducerea votului prin corespondență, pentru că românii din diaspora sunt cetățeni ai căror opinie asupra bunului mers al țării este la fel de importantă ca și a celor care trăiesc în România. Alianţa Creştin-Liberală Satu Mare susţine că acest mecanism este o facilitate inclusiv pentru sătmărenii din diaspora (3,7% plecați pentru o perioadă mai mare de 1 an şi 5,01% plec ...

Mai departe

E.On Gaz blochează lucrările de mordenizare pe Strada Doina

Primarul Dorel Coica, însoțit de prefectul Eugeniu Avram au efectuat marți, o vizită de lucru pe strada Doina pentru a verifica stadiul lucrărilor de reparații a străzii. Locatarii de pe această stradă s-au arătat nemulțumiți de cum decurg lucrările de modernizare a drumului, iar edilul-șef, odată ajuns la fața locului, a observat lucrările sunt blocate de către cei de la E.On Gaz și asta deoarece nu vor să ...

Mai departe

Curse charter Satu Mare –Antalya

În cadrul unei conferințe de presă care a avut loc în sala de protocol a Aeroportului Internațional Satu Mare, susținută de preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Satu Mare, Adrian Ştef, reprezentantul Agenţiei de Turism Paralela 45, Alin Burcea şi directorul aeroportului, Nicolae Fechete am aflat că noul sezon estival aduce și o supriză pentru sătmăreni. Începând din data de 9 iunie 2015 și până în 15 sept ...

Mai departe

Organizația Caritas colectează materiale textile și haine

După prima etapă de succes a acțiunii de colectare a hainelor uzate, intitulată „Pentru unii demodat, pentru alții de folos” demarată de Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare și desfășurată sâmbătă, 4 octombrie, în municipiul Satu Mare, urmează a doua rundă de colectare a materialelor textile și a hainelor demodate de la locuitorii orașului. Acțiunea de sâmbăta trecută a avut mare succes în rândul locuit ...

Mai departe

Primarul a dat undă verde la bannere în campania electorală

Primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica a menționat în cadrul unei conferințe de presă că se pot afișa bannere în această campanie electorală, deoarece conform Legii 370/2004 republicată şi actualizată, afişarea acestora nu este interzisă. Dacă în cadrul ședinței de Consiliu Local care a avut loc la sfârșitul lunii trecute, consilierii locali au adoptat o hotărâre prin care se interzice afișarea banner ...

Mai departe

La școlile din județ au avut loc activități preventive

Cea de a doua zi din campania Săptămâna Prevenirii Criminalităţii a avut ca temă prevenirea victimizării minorilor. Poliţiştii sătmăreni alături de reprezentanţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului au fost prezenţi marți, în mai multe şcoli din judeţ, peste 250 de elevi de gimnaziu aflând despre modalităţile de prevenire a abuzurilor sexuale. Astfel, elevii claselor V-VII ai ...

Mai departe

Se fac alegeri în Consiliul Elevilor

Odată cu începerea anului şcolar, Consiliul Naţional al Elevilor anunţă o nouă serie de alegeri în singurul for reprezentativ al elevilor din România. Conform Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al structurii în fiecare unitate de învăţământ va fi ales câte un lider, respectiv în fiecare judeţ, regiune şi ulterior la nivelul ţării. Orice elev poate candida pentru una dintre funcţiile de preşedinte, ...

Mai departe

Campanie de conștientizare despre colectarea deșeurilor

Cu ocazia Zilei Mondiale a Curățeniei, APM Satu Mare a organizat marți, o conferință de presă care a avut ca temă colectarea selectivă a deșeurilor. În cadrul conferinței am aflat că Agenția pentru Protecția Mediului Satu Mare lansează campania de conștientizare a comunității sătmărene cu privire la importanța colectării selective a deșeurilor. Campania se va face printr-un sondaj de opinie care constă într ...

Mai departe

© 2013 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus