Bilanţul Consiliului Judeţean pe 2015 Reviewed by CD on . În prezenţa şefilor de birouri şi a directorilor instituţiilor subordonate, preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ştef, a prezentat bilanţul activ În prezenţa şefilor de birouri şi a directorilor instituţiilor subordonate, preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ştef, a prezentat bilanţul activ Rating: 0
Ești aici: Acasă » Economie»Bilanţul Consiliului Judeţean pe 2015

Bilanţul Consiliului Judeţean pe 2015

Bilanţul Consiliului Judeţean pe 2015

În prezenţa şefilor de birouri şi a directorilor instituţiilor subordonate, preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ştef, a prezentat bilanţul activităţii administraţiei judeţene pe anul pe care tocmai îl încheiem.

El a pus accentul pe investiţiile mai importante în infrastructură, dar a amintit şi de numeroasele manifestări culturale organizate sub patronajul Consiliului Judeţean, mândrindu-se mai ales cu Zilele Judeţului, eveniment unic în ţară şi premiat de Asociaţia Naţională a Funcţionarilor Publici, precum şi de sprijinirea sportului sau promovarea turismului şi a oportunităţilor de afaceri în judeţul Satu Mare.
O atenţie specială a acordat conducerea Consiliului Judeţean investiţiilor din domeniul sănătăţii: astfel, anul 2015 a început cu inaugurarea proaspăt reabilitatei Secţii de Pediatrie din cadrul spitalului de la Tăşnad, după care inaugurările s-au ţinut lanţ atât la Spitalul Judeţean, cât şi la celelalte instituţii sau ambulatorii aparţinătoare.
În ultimii trei ani, situaţia reabilitărilor la spitalele din judeţul Satu Mare se prezintă astfel:
2012 – 7 secții (Cardiologie, Chirurgie cardio-vasculară, Ortopedie, Radiologie, Pediatrie, Chirurgie infantilă, Pediatrie Tăşnad + Computerul Tomograf)
2013 – 5 secții (Psihiatrie Cronici – parter, locaţia 2, Bloc operator Ortopedie – etaj 2, locaţia 1, Gastroenterologie – etaj 4, locaţia 1, Interne I – etaj 3, locaţia 2, Dermatologie – etaj 1, locaţia 2 + lifturi, Sistem încălzire Spital Judeţean II, Ambulatoriul II, str. Gheorghe Lazăr, Modernizare Ambulatoriu Integrat al Spitalului Orăşenesc Negreşti-Oaş și proiectul „Servicii obstetricale şi ginecologice îmbunătăţite la nivel interregional”).
2014 – 4 secții (Medicină Internă, Neonatologie și Obstetrică), repunere în funcțiune a Ambulatoriului II, str. Gheorghe Lazăr și modernizare Ambulatoriu Integrat al Spitalului Orăşenesc Negreşti-Oaş.
2015 – s-au finalizat lucrările pentru amenajare acces la Spitalul Judeţean de Urgenţă Satu Mare, str. Ravensburg nr. 2, din municipiul Satu Mare, amenajare parcare Spital Judeţean de Urgenţă Satu Mare nr. I. Pentru finalul anului 2015 trebuie amintită şi inaugurarea Centrului de Recuperare Neuropsihiatrică de la Carei.
Pentru anul viitor, unul dintre cele mai importante proiecte în domeniul sănătăţii, pe lângă continuarea modernizărilor de secţii din Spitalul Judeţean, este şi construirea unui bloc cu apartamente de serviciu pentru tinerii medici rezidenţi, pe care dorim să-i atragem la Satu Mare şi cu această facilitate.
Tot 2015 a fost şi anul în care au fost reabilitate sau au fost demarate lucrările pe aproape două treimi din lungimea totală a drumurilor judeţene, adică 516 km din totalul de 850 km din judeţul Satu Mare.
Pe lângă acestea, trebuie amintite şi porţiunile de drumuri naţionale care au fost reabilitate în acest mandat. Este vorba despre drumul Satu Mare – Medieşu Aurit – Apa şi Livada – Negreşti-Oaş – limita de judeţ cu Maramureş.
Pentru 2016 sunt pregătite deja proiectele drumurilor Satu Mare – Homoroade – Borleşti (aşa-numita Autostrada Codrului), precum şi Beltiug – Dobra – Hodod, pentru a pune în valoare potenţialul turistic al zonei, mai cu seamă pe cel al Băilor Beltiug, al cărui proiect de construcţie se desfăşoară în paralel.
Probabil cel mai important proiect pentru care s-au făcut demersuri în cursul acestui an şi va fi demarat în primăvara anului viitor, datorită unei finanţări de 20 milioane de lei aprobată de Parlament, este cel al şoselei de centură al municipiului Satu Mare, cu tot cu un al treilea pod peste Someş.
Administraţia judeţului Satu Mare a reuşit să atragă fonduri europene nerambursabile în valoare totală de 24,5 milioane de euro pentru proiecte finalizate în cursul anului 2015 şi alte 75,6 milioane de euro pentru proiecte aflate în faza de pregătire.
Printre proiectele mai importante implementate în acest an amintim dotarea cu utilaje şi echipamente de intervenţie a pompierilor de la ISU „Someş”, construirea pistei transfrontaliere pentru biciclete între Turulung şi Magosliget, modernizarea drumului Negreşti-Oaş – Turţ, informatizarea Registrului Agricol, închiderea şi ecologizarea fostelor gropi de gunoi din oraşele judeţului (cea din Satu Mare este închisă în proporţie de 37% şi urmează să fie finalizată în anul 2016), precum şi continuarea reabilitării şi extinderii reţelelor de apă şi canalizare din judeţ atât prin Masterplanul Apaserv, cât şi prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, ce a asigurat în acest an judeţului Satu Mare un buget record, de 720 milioane de lei.
De-altfel, managerul public Nicolae Bura a remarcat că în toată perioada postdecembristă, inclusiv când a fost el vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, nu au intrat în judeţul Satu Mare fonduri europene şi guvernamentale care să egaleze valoarea celor din ultimii trei ani, iar rezultatele se văd cu ochiul liber.
„Întregul judeţ e un şantier” – a declarat Nicolae Bura, care a amintit şi aportul pe care l-a avut vicepreşedintele Mircea Govor în atragerea fondurilor guvernamentale, exprimându-şi speranţa că problemele juridice ale acestuia se vor rezolva, în sensul că va fi achitat de toate acuzaţiile care i se aduc în dosarul instrumentat de DNA.
În ceea ce priveşte promovarea judeţului, delegaţiile Consiliului Judeţean au fost o prezenţă constantă la cele mai mari târguri şi expoziţii naţionale şi internaţionale din Europa, iar rezultatele le simt hotelierii sătmăreni, care au raportat o creştere a gradului de ocupare a camerelor cu până la 10% faţă de anii precedenţi. De asemenea, la Centrul de Informare Turistică din Piaţa Libertăţii au beneficiat de servicii specifice aproape 4.000 de turişti străini în cursul anului 2015, majoritatea în lunile de vară.
Consiliul Judeţean a centralizat şi oportunităţile de afaceri, inclusiv terenurile disponibile pentru investiţii pe teritoriul judeţului Satu Mare, informaţii pe care le-a cuprins într-o broşură oferită tuturor celor interesaţi la târgurile de profil. Asemenea broşuri au fost editate şi pentru mai multe localităţi ale judeţului, fiecare cuprinzând oportunităţile locale de investiţii.
În cursul anului viitor, oamenii de afaceri sau turiştii interesaţi de judeţ vor putea ateriza pe proaspăt modernizatul Aeroport Satu Mare, iar şoferii vor fi întâmpinaţi la toate intrările în judeţ, pe drumurile naţionale şi judeţene, cu obeliscuri noi.

Clip to Evernote

Comentează

© 2013 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus