Audienţe: Problemele de fond funciar şi calitatea apei, principalele probleme reclamate de negreşteni Reviewed by CD on . La sediul Primăriei oraşului Negreşti-Oaş au avut loc audienţele susţinute de prefectul Eugeniu Avram în teritoriu şi de primarul Aurelia Fedorca. La audienţe s La sediul Primăriei oraşului Negreşti-Oaş au avut loc audienţele susţinute de prefectul Eugeniu Avram în teritoriu şi de primarul Aurelia Fedorca. La audienţe s Rating:
Ești aici: Acasă » Articole Recomandate»Audienţe: Problemele de fond funciar şi calitatea apei, principalele probleme reclamate de negreşteni

Audienţe: Problemele de fond funciar şi calitatea apei, principalele probleme reclamate de negreşteni

Audienţe: Problemele de fond funciar şi calitatea apei, principalele probleme reclamate de negreşteni

La sediul Primăriei oraşului Negreşti-Oaş au avut loc audienţele susţinute de prefectul Eugeniu Avram în teritoriu şi de primarul Aurelia Fedorca. La audienţe s-au înscris câteva zeci de negreşteni, dar şi cetăţeni ai comunelor din zonă.

Petenţii au acuzat faptul că problemele lor sunt tergiversate de ani de zile şi că sunt trimişi mereu să îşi găsească dreptatea în instanţele de judecată. “Secretarii acestor comisii vor răspunde în faţa mea. Cel mai mult mă deranjează când dosarele sunt incomplete, iar oamenii sunt puşi pe drumuri. Membrii comisiilor locale trebuie să ştie că sunt obligaţi să se achite de tot ce intră în competenţa lor”, a declarat prefectul Eugeniu Avram. Primarul oraşului Negreşti-Oaş, Aurelia Fedorca, a fost mult mai tranşant. “Cu sprijinul celor de la OCPI, comisiile locale au lucrat extrem de haotic. Şi asta pentru că nu s-au confruntat părţile scriptice cu părţile faptice. Oamenii au ajuns să tremure cu dreptatea în mână. Oamenii au ajuns ca din cauza unor incompetenţi, din greşeala altora, să îşi caute dreptatea în instanţă. Aşa ceva este inadmisibil”, a precizat Aurelia Fedorca.

Mai mulţi reprezentanţi ai asociaţiilor de proprietari din Negreşti-Oaş i s-au plâns prefectului Avram, acuzând calitatea apei potabile furnizate de Apaserv. Aceştia au precizat că buletinele de analiză indică faptul că de cele mai multe ori apa nu este potabilă. În consecinţă, oamenii solicită scăderea valorii facturii cu 30%, după cum li s-a promis de către reprezentanţii Apaserv. “Trebuie să vă dau dreptate. Pe baza analizelor, facturile ar trebui să fie pe minus. Dacă nici pe viitor rezultatele buletinelor de analiză nu vor corespunde standardelor de calitate, atunci vom cere să se factureze apă menajeră, nu apă potabilă”, a declarat Aurelia Fedorca. După ce reprezentantul Apaserv a adus în discuţie datoria de 200.000 de lei pe care o parte din consumatori o datorează furnizorului, primarul oraşului Negreşti-Oaş le-a cerut asociaţiilor de proprietari un mai mare grad de responsabilitate. “Asociaţiile de proprietari trebuie să aibă o evidenţă cu rău-platnicii. Nu putem încuraja lenea şi putoarea. Nu este corect ca unii oameni să plătească serviciile, iar alţii să nu plătească. Se va ajunge în situaţia în care se vor debranşa scări întregi de bloc de la apă şi vor suferi şi oameni nevinovaţi. De aceea trebuie ţinută o evidenţă exactă. Fiecare consumator trebuie să încheie contracte cu furnizorii de servicii, aşa este corect”, a declarat edilul şef negreştean.

Toader Onica, din Cămârzana, s-a plâns de faptul că firmele de transport intrajudeţean nu vor să accepte facilităţile acordate de stat în favoarea diferitelor categorii de beneficiari, obligându-i să plătească biletul integral. “Deşi mi s-a spus că pot circula gratuit cu autobuzul, şoferii nu vor să accepte treaba asta. La fel fac cu toţi oamenii din Cămârzana care au gratuit. Din pensia mea foarte mică nu îmi permit să plătesc biletul întreg”, s-a plâns Toader Onica. Prefectul Eugeniu Avram a precizat că îi va invita pe administratorii firmelor de transport la discuţii pentru a face lumină în acest caz.

Clip to Evernote

Comentează

© 2013 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus