Actriţa Gabriela Dorgai a fost găsită moartă pe malul Someşului
Una dintre cele mai îndrăgite actriţe ale secţiei române a Teatrului de Nord, Gabriela Dorgai, a fost găsită luni, la orele amiezii, decedată pe malul Someşului.
Descoperirea a fost făcută de o tânără care se plimba pe dig în dreptul reprezentanţei locale a ACR.
Ea a văzut iniţial o poşetă aruncată în tufiş şi, apropiindu-se să vadă despre ce este vorba, a observat şi cadavrul femeii, dezbrăcată de la brâu în jos, cu urme de lovituri pe corp.
Tânăra a alertat imediat Poliţia, iar o echipă de criminalişti condusă de prim-procurorul de la Parchetul Satu Mare, Marinela Pop, efectuează cercetări la faţa locului în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs decesul.
Din cele constatate la faţa locului, se pare că actriţa în vârstă de 43 de ani a fost victima unui viol urmat de crimă.
Ultima dată a fost văzută duminică seara la premiera piesei „Inimă de câine”, în care nu a jucat, dar a ocupat un loc în public.
După spectacol a fost invitată de colegi la o mică petrecere, dar s-a scuzat, motivând că are întâlnire cu cineva, însă deocamdată nu se cunosc informaţii despre identitatea persoanei în cauză.
Respectată şi iubită de colegi şi de public, Gabriela Dorgai, mama unei adolescente, a fost distribuită mai ales în roluri din spectacole pentru copii.
Vom reveni cu detalii despre ancheta ce se află în curs de desfăşurare.