„Un mărțișor din inima noastră, o primăvară din sufletul tău!” Reviewed by CD on . Holul Centrului Cultural G.M. Zamfirescu este timp de două zile gazda evenimentului umanitar „Un mărțișor din inima noastră, o primăvară din sufletul tău!”. Acț Holul Centrului Cultural G.M. Zamfirescu este timp de două zile gazda evenimentului umanitar „Un mărțișor din inima noastră, o primăvară din sufletul tău!”. Acț Rating: 0
Ești aici: Acasă » Articole Recomandate»„Un mărțișor din inima noastră, o primăvară din sufletul tău!”

„Un mărțișor din inima noastră, o primăvară din sufletul tău!”

„Un mărțișor din inima noastră, o primăvară din sufletul tău!”

Holul Centrului Cultural G.M. Zamfirescu este timp de două zile gazda evenimentului umanitar „Un mărțișor din inima noastră, o primăvară din sufletul tău!”.

Acțiunea este organizată de Primăria Satu Mare în parteneriat cu Asociația Stea, Centrul Cultural „G.M Zamfirescu” și Inspectoratul Județean Școlar Satu Mare.
În holul Casei de Cultură sunt expuse mărțișoare realizate de copiii de la: Grădiniţa cu program prelungit Nr.1, Grădiniţa cu program prelungit Nr.5 , Grădiniţa cu program prelungit Nr.6 , Grădiniţa cu program prelungit Nr. 7, Grădiniţa cu program prelungit Nr. 9, Gădiniţa cu program prelungit Nr.11 , Grădiniţa cu program prelungit Nr . 13 , Grădiniţa cu program prelungit Nr.33 , Grădiniţa cu program prelungit “Voinicelu”, Grădiniţa cu program prelungit “Dumbrava Minunată”, Grădiniţa cu program prelungit “Mondiala” , Grădiniţa cu program prelungit “14 Mai”, Şcoala Gimnazială “Mircea Eliade”, Şcoala Gimnazială “Grigore Moisil”, Şcoala Gimnazială “Ion Creangă”, Colegiul Naţional “Doamna Stanca” şi Colegiul Economic “Gheorghe Dragoş”.
La eveniment au participat primarul Dorel Coica, alături de city-managerul Dan Băbuț. Edilul-șef a împărțit diplome de merit tuturor unităților de învățământ care au luat parte la această acțiune.
„Este o acțiune deosebită, mulțumim foarte mult Inspectoratului Școlar și colegelor din învățământ, doamnelor educatoare și învățătoare care ne-au sprijinit. Vrem să strângem niște fonduri cu care vom încerca să ajutăm o familie cu mulți copii care trăiesc în niște condiții foarte grele. Nu este singulară această acțiune, vom continua și cu alte prilejuri și îi invit pe sătmăreni să vină la Casa de Cultură să vadă ce opere minunate au realizat copii lor la grădinițe și la clasele primare. Invit sătmărenii cu mic și cu mare să vină să sprijinim această activitate a Asociației Stea, a Primăriei Municipiului și a Inspectoratului Școlar”, a declarat primarul municipiului, Dorel Coica.
Sătmărenii care doresc să aducă zâmbete pe chipul unor copii care trăiesc la limita sărăciei sunt invitați să participe la acest eveniment pentru a-și procura mărțișorul preferat.
Din banii strânși cu ocazia acestui eveniment caritabil, cinci copii ai unei familii beneficiare de serviciile Asociației Stea se vor bucura de rechizite, dulciuri, alimente, haine și jucării.

 

Clip to Evernote

Comentează

© 2013 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus