Numărul tâlhăriilor, în creştere în judeţul Satu Mare
La bilanţul activităţii pe anul 2013 prezentat joi de comandantul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, Constantin Taloş, au participat directorul Direcției Arme Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Poliției Române, Nicolae Marinescu, prefectul Eugeniu Avram, președintele Consiliului Județean Satu Mare, Adrian Ștef, viceprimarul Radu Roca și prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, Marinela Pop.
Obiectivul primordial în anul 2013 a fost performanţa serviciului poliţienesc, în activitatea desfăşurată punându-se accent pe solicitudine şi respect faţă de cetăţean, precum şi pe combaterea cu fermitate a ilegalităţilor comise pe teritoriul de competenţă.
Constantin Taloș a precizat faptul că statul de organizare al Inspectoratului are prevăzute 828 funcţii (175 de ofiţeri, 617 de agenţi şi 36 de personal contractual) şi este ocupat în proporţie de 91,42%. În prezent IPJ este încadrată cu 163 ofiţeri, 559 agenţi şi 35 personal contractual, raportat la populaţia judeţului însemnând 1 poliţist la 478 de locuitori.
Șeful IPJ a mai specificat că au fost alocați bani puțini pentru investițiile în sedii, dar acest lucru nu a împiedicat continuarea lucrărilor și astfel, în luna decembrie, serviciile Criminalistic, Rutier, Comunicații și Informatică s-au mutat la sediul Poliției Municipiului Satu Mare.
În ceea ce privește dotarea cu autospeciale, Taloș a declarat că situația nu este una tocmai bună și asta deoarece aproape jumătate din personal nu are parc auto corespunzător, 54 de autospeciale au o vechime de peste 10 ani, 96 de autospeciale au între 5 și 10 ani, 15 autospeciale au peste 250.000 km, iar 122 au peste 100.000 km.
În cursul anului precedent IPJ Satu Mare a fost sesizat cu privire la săvârşirea a 7.528 infracţiuni. Din totalul acestora, 945 sunt de natură economico-financiară, 4.313 judiciare şi 2.270 de altă natură.
În ceea ce privește accidentele rutiere, în anul 2013 pe raza județului Satu Mare au fost înregistrate 292 accidente rutiere, cu șase mai multe decât în 2012, în urma cărora au fost victimizate 358 (-9) persoane. Din totalul accidentelor rutiere înregistrate, 156 (-7) au fost grave, soldate cu 30 (-3) morţi, 157(-3) răniţi grav şi 26 (-3) răniţi uşor.
Analizând dinamica accidentelor rutiere soldate cu victime omeneşti, prin prisma cauzelor generatoare, se constată că pe primul loc se situează nerespectarea normelor legale privind viteza de deplasare a autovehiculelor, cu 17,80 %, iar pe locul secund, cu 15,75%, sunt abaterile săvârşite de pietoni.
La începutul anului 2013 IPJ avea în lucru 7.682 fapte comise de autori necunoscuţi, au fost înregistrate 2.636 şi soluţionate 2.679. Prin identificarea autorilor s-a reuşit însă rezolvarea a 583 fapte, ceea ce reprezintă 21,76% din totalul celor soluţionate.
Prefectul Eugeniu Avram a declarat că la nivelul țării, județul Satu Mare se află printre cele mai bune în ceea ce privește siguranța publică. De asemenea, președintele Consiliului Județean, Adrian Ștef, a specificat că dacă anul trecut a alocat Poliției suma de 60.000-70.000 lei, anul acesta va aloca o sumă dublă și asta deoarece dorește să sprijine mai mult Poliția și pentru că „nu mi se pare normal ca infractorii să fie mai bine dotați ca polițiștii”.
Nicolae Marinescu a apreciat munca depusă de polișitii sătmăreni. „Din analizele pe care le-am făcut, Satu Mare e un județ unde nu au fost probleme deosebite, iar infracționalitatea este măruntă. Aș dori, totuşi, să scot în evidență faptul că aveți creștere în ceea ce privește infracționalitatea stradală, mai ales tâlhăriile”.
Directorul Direcției Arme Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Poliției Române le-a sugerat poliștilor sătmăreni să aibă mare atenție la modificările Codului Penal și a Codului de Procedură Penală, care vor intra în vigoare din 1 februrie și a cerut o mai bună colaborare între Serviciul de Arme, Poliția Rurală și patrulele de ordine publică.
De asemenea, le-a transmis angajaților IPJ că „situația financiară va fi la fel de grea anul acesta ca și cea de anul trecut. Vom fi subdimensionaţi şi subfinanţaţi”.