„Tineri la volan” la Liceul Tehnologic Unio
Proiectul „Tineri la volan” lansat de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Satu Mare în luna octombrie 2013 vizează pregătirea a 250 de elevi de liceu şi a 250 de tineri care urmează şcolile de şoferi din judeţ pentru a deveni conducători auto mai responsabili, prin aducerea în atenţia acestora a acelor informaţii utile care să le schimbe percepţia privind actul conducerii auto, dar şi responsabilitatea pe care o implică circulaţia rutieră, indiferent de categoria de participanţi la trafic în care ne-am regăsi la un moment dat.
După ce în ultimele luni ale anului 2013 poliţiştii au organizat o serie de întâlniri în șase şcoli de şoferi din Satu Mare, la care au participat 125 de beneficiari, prima activitate din acest an a fost susţinută la Liceul Tehnologic UNIO.
Participanţii la întâlnirea cu inspector Hrihorişan Felicia din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare-Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, au avut ocazia să afle date statistice privind accidentele rutiere mortale, de la dinamica acestor evenimente în plan mondial, până la date din judeţul nostru, înregistrate în ultimii zece ani, incluzând cauzele şi condiţiile care favorizează producerea acestor evenimente cât şi modalităţi de prevenire a pierderilor de vieţi omeneşti într-un trafic rutier tot mai provocator.
Caracterul interactiv al prezentării a permis sondarea cunoştinţelor elevilor despre evenimentele rutiere tragice, fiind subliniate ideile corecte din punct de vedere ştinţifiic ( ca de exemplu: Viteza este principala cauză a accidentelor mortale!, Bărbaţii tineri au un stil mai teribilist de a conduce!), dar şi demontate anumite idei care nu se confirmă în practică.
Informaţiile teoretice au fost însoţite de exemple practice, elevii având ocazia să vizioneze şi un scurt film cu caracter preventiv, care surprinde pricipalele greşeli ale conducătorilor auto, dar şi ale pietonilor, care conduc la victimizarea în accidente rutiere.
Cei 36 de elevi şi cele patru cadre didactice prezente la întâlnire au apreciat în mod pozitiv acest demers, urmând a participa în perioada următoare la alte activităţi cu tematică conexă, următoarea întâlnire fiind susţinută de specialiştii Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog, parteneri ai Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Satu Mare în cadrul acestui proiect, care vor aborda consumul problema consumului de droguri legale şi ilegale şi implicaţiile acestora asupra participanţilor la traficul rutier.
Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Satu Mare, continuă activităţile de informare şi prevenire a tuturor participanţilor la trafic, urmărindu-se protejarea cetăţenilor prin evitarea implicării acestora în evenimente rutiere.